Penelope Cruz de Iași. Actrița Olimpia Melinte, nominalizată la Premiile Goya

O actriţă din Iaşi a fost nominalizată la Premiile Goya, din Spania. Este vorba despre  Olimpia Melinte, în vârstă de 27 de ani, care a fost nominalizată de către Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din peninsulă  la categoria „Revelaţia Anului” pentru dublul rol din filmul Canibal, regizat de Manuel Martín Cuenca.

 

Premiile Goya sunt similare  Oscarului American ca importanţă şi vor fi oferite pe 9 februarie. Pentru acest rol, actriţa româncă a fost nevoită să înveţe spaniola în numai două săptămâni.

 

 

 

„Pentru mine, cele două roluri, pentru că am avut bucuria să joc rol dublu, am jucat surori gemene, a însemnat foarte mult pentru că, pe lângă faptul că am învăţat limba spaniolă şi m-am îngrăşat 10 kg pentru unul dintre personaje, am fost într-o echipă foarte primitoare, din toate colţurile lumii şi asta m-a ajutat foarte mult”, a declarat Olimpia Melinte pentru Digi24 Iași.

 

Olimpia Melinte apare chiar pe afișul filmului Cannibal

Scenă din filmul Cannibal, pentru care actrița din Iași a fost nominalizată la Premiile Goya

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here