Maneaua care le-a stricat Revelionul. Bătaie ca în filme într-un restaurant de lux din Iași

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în noaptea dintre ani, după ce nu s-au înţeles de la o melodie cu alte persoane şi au început să se lovească reciproc.

Scenele violente s-au petrecut în restaurantul Onyx din Iaşi, cele cinci persoane, printre care şi o femeie, având nevoie de îngrijiri medicale.

 

Se pare că scandalul ar fi izbucnit după ce câţiva dintre petrecăreţi au cerut lăutarilor să cânte o manea care nu a fost pe placul celorlalţi petrecăreţi.

 

După ce s-au înjurat reciproc, adversarii au început să se lovească violent. Alte două persoane au fost implicate în bătaie, acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale.

 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au ajuns la restaurant iar cele cinci persoane rănite au fost transportate la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

 

Medicii spun că agresorii ar fi venit după victime la spital unde ar fi început din nou să le lovească fiind nevoie încă o dată de nevoie intervenţia forţelor de ordine.

 

„La spital au venit cinci persoane, patru bărbaţi şi o femeie, după ce au fost victimele unei agresiuni care a avut loc la Onyx, unde petreceau Revelionul. Victimele au fost consultate şi doar un bărbat a rămas la Clinica Buco-Maxilo-Facială pentru că, în urma loviturilor, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism cranio-facial. La spital au venit şi câţiva dintre agresori. Au continuat să lovească vicitmele şi am fost nevoiţi să solicităm ajutorul poliţiei, care a intervenit prompt. Celelalte victime nu au avut nevoie de spitalizare, dar vor reveni dacă se simt rau”, a declarat dr. Gabriel Perianu, purtător de cuvânt la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, pentru bzi.ro.

 

Poliţiştii spun că victimele nu au făcut plângere.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here