„Păsărelele” unui reputat medic britanic. Și-a tatuat numele pe ficatul transplantat al unui pacient

Un chirurg britanic apreciat a fost suspendat după ce şi-a inscripţionat iniţialele numelui şi prenumelui pe ficatul transplantat al unui pacient.

 

Medicul britanic Simon Bramhall, consultant la Spitalul Regina Elisabeta din Birmingham, este investigat după ce un coleg a descoperit fapta sa. Chirurgul scrisese pe ficatul unui pacient iniţialele S şi B prin ardere cu gaz argon, în timpul operaţiei de transplant. Acest gaz este folosit de obicei pentru a sigila vase şi nu este periculos.

 

 

 

Surse din anturajul chirurgului cu confirmat că acesta a făcut multe transplanturi de-a lungul carierei şi nu îşi pot explica de ce de data aceasta a procedat aşa.

„Dacă o familie a acceptat să doneze organul unei rude decedate, ultimul lucru pe care l-ar dori ar fi să afle că acesta a fost batjocorit. Sperăm că a fost doar o greşeală. Nu ştim ce ar putea determina pe cineva să acţioneze astfel în cazul altei persoane. Vorbim despre un pacient, nu despre o carte pentru autografe”, au declarat colegii medicului suspendat.

Jurnaliştii de la Daily Mail au încercat să îl contacteze pe chirurgul în vârstă de de 48 şi pe secretara acestuia pentru comentarii, însă nu au reuşit să afle decât că un medic de la Spitalul Regina Elisabeta a fost suspendat şi că o investigaţie este în plină desfăşurare.

 

(Sursa: apropo.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here