Deputatul PC Gheorghe Coman mai are un pas până la arestarea preventivă. Colegii din Comisia Juridică nu l-au susținut

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat aviz favorabil pentru arestarea preventivă pentru 29 de zile a deputatul Gheorghe Coman. Decizia s-a luat cu 13 voturi pentru şi o abţinere. Parlamentarul PC este urmărit penal pentru fapte de corupţie.

 

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, urmează să convoace plenul în 27 decembrie, pentru a vota ridicarea imunității lui Gheorghe Coman.

 

Deputatul PC a spus că este nevinovat și că așteaptă ca justiția să își facă datoria.

 

„Eu eram la cumpărături chiar în centrul orașului și acolo a venit ca să vorbească cu mine, dar nu știu ce. El tot insista să îmi dea o sumă de bani  care eu nu am fost de acord. M-am suit în mașină și am plecat. Îl cunosc de cinci zile pe acest om. N-am idee de ce voia să îmi dea bani, fiindcă îl cunoașteam foarte bine, am fost cu el și la șprițuri, ca să zic așa”, a spus Gheorghe Coman.

 

Deputatul a comentat și votul Comisiei Juridice și a spus că nu s-a gândit să demisioneze, pentru că nu este vinovat: „Votul este clar, foarte bine, nu e problemă, mă voi supune justiției”.

 

Procurorii susţin că acesta ar fi primit bani pentru a-l menţine în funcţie pe şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare Buzău. În momentul în care au intervenit anchetatorii, parlamentarul a fugit cu maşina. A fost prins la Ploieşti 12 ore mai târziu.

 

Numele lui Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, dar și cel al Mariei Grapini, ministru delegat pentru IMM-uri, și cel al lui Dan Voiculescu sunt menționate în interceptările din dosarul deputatului PC Gheorghe Coman.

 

Într-un an de mandat, Gheorghe Coman nu a luat niciodată cuvântul în plen, cu excepţia depunerii jurământului. El a votat cu „DA” proiectul de lege prin care se acordă superimunitate parlamentarilor.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here