Angajat al CFR Iași condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce A PUS ÎN PERICOL VIAȚA A SUTE DE CĂLĂTORI

Un angajat CFR în vârstă de 36 de ani, responsabil tocmai cu siguranţa circulaţiei, a fost prins şi judecat pentru că a furat dispozitive electro-mecanice a căror lipsă puteau conduce la o catastrofă feroviară.

Daniel Dumitru Burlacu un angajat de 36 de ani al Regionalei CFR Iaşi a fost condamnat ieri la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru furt calificat.

Faptele probate de procurori în cazul ieşeanului sunt extrem de grave. Burlacu a comis primul furt în martie 2012, atunci când a sustras de pe calea ferată dintre Leţcani şi Podu Iloaiei piese de echipament conectat la instalaţiile de semnalizare, numite bobine de joantă. A încercat să transporte piesele la un centru de colectare a fierului vechi din Iaşi şi a cerut ajutorul unor localnici. Aceştia l-au refuzat, speriaţi de consecinţele descoperirii infracţiunii, arată Adevărul.

În cele din urmă, Burlacu a vândut cele două bobine furate, încă funcţionale, unui localnic pentru suma de 1.300 de lei.

La scurt timp după prima infracţiune, angajatul CFR „a lovit” din nou, de data aceasta chiar într-o staţie CFR. „Burlacu a spart cu un ciocan sistemul de închidere a capacelor bobinelor, a îndepartat aceste capace si a scos transformatoarele din cupru. A transportat pe rând cele doua transformatoare peste calea ferată, într-o zonă mai izolată, punând la loc capacele bobinelor, pentru a nu se observa comiterea faptelor”, au precizat oamenii legii în actul de acuzare citat de Adevărul.

Prejudiciul total creat a fost calculat la aproape 20.000 lei. În timpul procesului, finalizat ieri, 19 decembrie, la Judecătoria Iaşi, Burlacu a susţinut că are probleme psihice şi, din acest motiv, ar fi comis furturile.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here