Administrația județului Iași alocă 300.000 de lei din buget pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului din București

Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a anunţat ieri, 19 decembrie, că va da curs solicitării Patriarhiei Române şi va aloca 300.000 de lei din bugetul judeţului pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti.

 

Patriarhia Română a trimis la mijlocul lunii noiembrie o scrisoare către mai multe Consilii Judeţene (CJ) şi Locale din ţară prin care solicită, în bază legală, un ajutor pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului din Capitală, cel mai mare lăcaş de cult din ţară.

Dezvăluirea, făcută publică în premieră de cotidianul „Adevărul” în ediţia din 18 decembrie, a pus presiune pe şefii mai multor consilii judeţene din ţară care anunţaseră iniţial că încă nu s-au decis asupra cererii.

„Vom analiza solicitarea în cursul anului viitor şi-i vom da curs în limita fondurilor disponibile”, au anunţat în urmă cu două zile oficialii instituţiei din Iaşi.

În cursul zilei de astăzi, 19 decembrie, şeful Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, s-a arătat mult mai hotărât. „Vom da cât au cerut, 300.000 de lei, anul viitor. Pentru anul ăsta nu am dat bani pentru Catedrala Mântuirii, ci pentru cea Metropolitană, de la Iaşi, şi pentru bisericile din judeţ. Anul viitor, bisericile din judeţ şi Catedrala Metropolitană vor primi cu 300.000 mai puţin decât primeau până acum. Banii ăia vor merge la Bucureşti, la construcţia nouă”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi, în cursul unei conferinţe de presă.  

„Constatăm cu îngrijorare că, în contextul crizei actuale economice, rezultatele colectei naţionale pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului s-au diminuat îngrijorător (…). În aceste condiţii, vă rugăm să acordaţi un sprijin financiar în valoare de 300.000 de lei (…) pentru plata materialelor şi a manoperei necesare lucrărilor la suprastructură în această fază esenţială pentru bunul mers al întregii lucrări“, se arată în scrisoarea expediată de Patriarhia Română.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a explicat că acest demers respectă Ordonanţa nr. 19 din 2005 care reglementează construirea edificiului. „Potrivit legii Catedralei, pot fi oferiţi bani de la bugetul central şi de la bugetele locale, la solicitarea Patriarhiei Române. Catedrala nu este doar a bucureştenilor, ci a tuturor românilor din ţară şi din străinătate“, a declarat Constantin Stoica.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here