Ieșeancă internată în stare gravă, în urma unui avort provocat

O ieșeancă și-a provocat un avort, iar acum medicii se chinuie să-i salveze viața.

 

Medicii de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași se luptă de câteva ore să salveze viața unei femei de 33 de ani care și-a provocat, în urmă cu câteva zile, un avort.

 

Tânăra locuiește în localitatea Budăi din orașul Podu Iloaiei și a povestit cadrelor medicale că, în urmă cu două săptămâni și-a provocat un avort, introducându-și o perfuzie în uter. Tot ea a mai povestit că se afla în a doua lună de sarcină la momentul avortului.

 

Fiindcă nu s-a tratat în această perioadă și nici nu a consultat vreun medic, femeia, mamă a patru copii, a intrat în șoc toxico-septic, iar acum are nevoie de intervenție medicală de urgență, starea ei fiind foarte gravă.

 

Medicii specialiști au intervenit și au operat-o pe tânără, fiind nevoiți să apeleze la o histerectomie totală, adică să-i îndepărteze chirurgical uterul. Femeia este în momentul de față în stare stabilă la secția de reanimare a spitalului, însă cazul său a fost preluat de polițiști, existând suspiciunea că pacienta a fost ajutată de o altă persoană necalificată să facă avort.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here