Un Tico a zburat în această seară, într-un parapet de pe Pasarela Alexandru, din Iaşi

Foto: ziaruldeiasi.ro

Un accident rutier grav a avut loc în cursul acestei seri, în jurul orei 17.30, pe Pasarela Alexandru din Iaşi. În accident au fost implicate un autobuz, o dubă a Poştei Române şi un autoturism Tico.

Impactul dintre maşini a făcut ca autoturismul Tico să fie aruncat în parapetul de protecţie al pasarelei. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie, un echipaj SMURD şi un echipaj de pompieri.

Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului de pe Tico. El a fost extras din maşină cu ajutorul unui echipaj de la descarcerare. Bărbatul a fost transportat la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate, zăpada depunându-se deja pe carosabil.

 

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că şoferul autoturismului Tico, în vârstă de 23 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coleziune cu un autobuz RATP. În urma impactului a riscoşat într-o dubiţă a Poştei Române. Şoferii au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind zero”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here