Interesant. Acțiunile jandarmilor la Pungești sunt „SECRETE”

Foto: adevarul.ro

„Documentele operative întocmite pentru executarea misiunii de la Pungeşti sunt clasificate“, acesta este răspunsul Inspectoratului General de Jandarmi în urma unei solicitări formulate de Asociaţia Vira.

 

După mai multe zile de tăcere instituţională în care toată lumea a dorit să afle cine a ordonat intervenţia  de la Pungeşti, astăzi a apărut şi răspunsul oficial din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Potrivit actului oficial, care a fost emis la solicitarea Asociaţuiei Vira, „documentele operative întocmite pentru executarea misiunii de la Pungeşti sunt documente clasificate, fiind exceptate de la liberul acces al cetăţenilor“, arată Adevărul. 

În solicitarea lor, cei de la Asociaţia Vira au cerut instituţiei „copii certificate conform cu originalul, după ordinele de intervenţie a forţelor de ordine – Jandarmerie şi Poliţie – în zona administrativ teritorială a comunei Pungeşti, Judeţul Vaslui din perioada 1 – 2 – 3 Decembrie – în privinţa protestelor împotriva instalării sondei de explorare pentru gaze de şist a companiei Chevron“.

În răspunsul lor, jandarmii susţin că, cel puţin acţiunea din data de 2 decembrie s-a realizat pentru prevenirea ordinii şi siguranţei publice, asigurarea respectării legii, apărarea prin mijloace prevăzute de lege a proprietăţii publice şi private, a intereselor legitime ale cetăţenilor şi comunităţii, pe fondul unor manifestaţii ce puteau degenera în  tulburarea ordinii publice. 

Oamenii din Pungeşti s-au plâns că, în urma evenimentelor din ultimele zile, jandarmii fac exces de zel, filmându-i şi legitimându-i în permanenţă pe cei care tranzitează DJ 159, calea de acces care duce până în localitatea reşedinţă de comună.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here