Lider PNL urmărit penal de DIICOT pentru mișmașuri făcute cu Poliția locală pe bani publici

Preşedintele PNL Câmpulung Moldovenesc, omul de afaceri Nicolai Vranău, este urmărit penal de procurorii DIICOT Suceava într-un dosar care vizează achiziţionarea unei clădiri în ruină pentru secţia de poliţie din localitate. În dosar mai sunt cercetaţi un fost şef al IPJ Suceava, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, şi registratorul-şef al Oficiului de Cadastru Suceava, Emilia Bedrule.

 

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului inspector şef al Poliţiei Judeţene Suceava, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, preşedintelui organizaţiei PNL Câmpulung Moldovenesc, omul de afaceri Nicolai Vranău, şi registratorului-şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Suceava, Emilia Bedrule, într-un dosar care vizează achiziţionarea unei clădiri în ruină pentru secţia de poliţie a municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ este anchetat pentru abuz în serviciu, Emilia Bedrule, registrator şef al OCPI Suceava, este cercetată pentru infracţiunea de fals intelectual în legătură cu infracţiunile de corupţie, liderul liberal Nicolai Vranău este suspectat de infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu.

În anul 2006, IPJ Suceava a cumpărat o clădire de la Gemold SA Câmpulung Moldovenesc, firmă controlată de Nicolai Vranău. Emilia Bedrule este acuzată că a semnat un document întocmit la Câmpulung Moldovenesc, deşi potrivit atribuţiilor de serviciu nu avea această calitate.

Mai exact, Emilia Bedrule a avizat actele cadastrale de intabulare a două parcele către Geomold, deşi terenul era în litigiu iar firma nu avea astfel drept de intabulare.

 

Ruină cumpărată pe bani grei

Clădirea a fost achiziţionată în 2006 cu suma de 2,6 milioane de lei (aproximativ 650.000 de euro). Pentru că acel spaţiu era nefuncţional, la câteva săptămâni după efectuarea tranzacţiei, conducerea de atunci a IPJ Suceava a înaintat adrese către MAI pentru alocarea de noi fonduri în vederea modernizării. Suma solicitată era de trei milioane de lei, adică mai mult decât clădirea în sine. Aceşti bani nu au mai fost trimişi niciodată, iar clădirea a rămas practic de izbelişte.

În locul unui sediu modern, în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc se află acum o ruină, clădirea având geamuri sparte şi acoperişul degradat după cei şapte ani în care nimeni nu a făcut nimic pentru a o conserva.

 

Lider PNL, specialist în afaceri bănoase cu statul

Nicolai Vranău, omul de afaceri implicat în tranzacţia profitabilă cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, este un personaj foarte cunoscut în zonă. Implicat şi în politică, preşedinte al organizaţiei locale PNL Câmpulung Moldovenesc, fost consilier judeţean şi actual consilier local, Vranău deţine de ani buni funcţia de director al Geomold, făcând parte şi din acţionariat.

În acelaşi an în care a vândut clădirea care trebuia să fie noul sediu al Poliţiei Câmpulung Moldovenesc, Nicolai Vranău a cerut şi i s-a retrocedat o bună parte din sediul Primăriei din localitate.

Iniţial, corpul de clădire al administraţiei locale câmpulungene, construit la începutul secolului trecut, a fost revendicat de opt persoane.

Nicolai Vranău şi fratele acestuia au cumpărat drepturile litigioase, iar în 2006 au devenit proprietari pe o suprafaţă de 689 de metri pătraţi din clădirea Primăriei. O altă persoană, Bogdan Bumbac, a cerut şi a primit 273 de metri pătraţi din clădire.

Timp de trei ani, fostul şi actualul consilier local a încasat o chirie de 1 euro/metru pătrat/lună, iar în perioada 2009-2011 câte 3 euro/metru pătrat/lună. În total, Nicolai Vranău a încasat chirie de la Primărie peste 75.000 de euro.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here