Studenții de la UPA din Iași, în vizită la Palatul Cotroceni

Luni, 2 decembrie, a debutat, la București, Proiectul Cunoașterea instituțiilor politice centrale (Preşedinţie, Parlament, Guvern), adresat studenților de la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași și coordonat de Decanul acesteia, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, precum şi de Lect.univ.dr. Constantin Ilaş. Urmând să se desfășoare pe parcursul a două zile și împlicând un număr de 40 de studenți de la facultatea menționată, cărora li s-au alăturat și reprezentanți ai Ligii Studenților UPA din Iași, proiectul este susținut de deputații de Iași Mugur Cozmanciuc (PNL), Sorin Iacoban (PSD) și Petru Movilă (PDL), precum și de firmele Mamma Mia și Auto Dimas. Alături de studenți şi de cei doi coordonatori, prezenți în desfășurarea acestui proiect sunt și Rectorul UPA din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea şi Președintele Senatului Universitar, Conf.univ.dr. Daniel Șandru.

 

În prima etapă a proiectului, studenții și profesorii de la UPA au mers la sediul Președinției României, unde au vizitat Biserica și Muzeul Palatului Cotroceni. În acest context, ei au fost primiţi de către Dorel Onaca, Șeful de Cabinet al Președintelui României, după care au participat, pe durata a aproximativ două ore, la o discuție cu consilierul prezidențial pe probleme de educaţie Daniel Petru Funeriu. „Fiți implicați și urmați-vă visurile! Faceți parte dintr-o generație care poate schimba în bine România și sunteți studenți la una dintre puținele universități private care au vocația de a se menține, de a rezista pe o piață ce devine tot mai competitivă. Ştiu bine istoria Universităţii dumneavoastră şi apreciez eforturile pe care le-ați făcut”, le-a spus studenților UPA consilierul prezidențial. Totodată, acesta a răspuns la întrebările studenților legate de posibila finanțare a învățământului superior privat și de concurența neloială a universităților de stat, realizată prin intermediul locurilor cu taxă: „Aș opta pentru transformarea universităților de stat în fundații, iar absolvenții de liceu să primească finanțare sub formă de vouchere și să aibă libertatea să opteze pentru ce instituție doresc, de stat sau privată. Și chiar vă invit să vă gândiți la această propunere”, a subliniat Daniel Petru Funeriu. În dialog s-a implicat și Rectorul UPA din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea, care a apreciat corectitudinea Legii Educației Naționale în ceea ce privește stabilirea cu claritate a rolului de fondator al unei universități private pe care îl deține fundația ce a înființat-o, ca persoană juridică, iar nu anumite persoane fizice. La finalul întâlnirii, plăcut impresionat de discuţie, consilierul prezidențial și-a exprima intenția de a vizita Universitatea „Petre Andrei” din Iași, iar Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, i-a adresat prompt invitația de a susține o conferință în fața studenților UPA. „Voi veni cu plăcere și m-ar interesa să susțin o conferință despre sistemele de valori”, a răspuns consilierul prezidențial la invitația primită.

 

Prima zi a proiectului s-a încheiat cu o cină în cadrul căreia studenții și profesorii UPA s-au întreținut cordial cu deputații ieșeni Mugur Cozmanciuc, Sorin Iacoban și Petru Movilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here