VIDEO. Actorul Paul Walker a murit fulgerător într-un groaznic accident de maşină

[iframe id=”kaltura_player_1385891966″ height=”360″ width=”640″ style=”border: 0px solid #ffffff;” src=”http://cdnapi.kaltura.com/index.php/kwidget/wid/1_b0rs81x6/uiconf_id/6740162/st_cache/2104?&” Unfortunately your browser does not support IFrames.]

Foto: Reters

Actorul american Paul Walker, cunoscut pentru interpretările sale din filmele „The Fast and The Furious”, a murit sâmbătă într-un accident de maşină în California, anunţă ABC Net.

Un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a actorului de către echipa acestuia anunţă că Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, era pasager într-un autoturism Porsche condus de către un prieten al actorului.

 

Şoferul a pierdut controlul autovehiculului şi a ieşit de pe carosabil în Santa Clarita, în nordului oraşului Los Angeles. Ambii pasageri şi-au pierdut viaţa. Potrivit site-ului de ştiri TMZ, maşina a lovit un copac, apoi a explodat.

 

Foto: Associated Press

„Cu inima îndoliată trebuie să confirmăm că Paul Walker a murit într-un tragic accident auto în timp ce se deplasa către un eveniment de caritate pentru organizaţia Reach Out Worldwide. El era pasager în maşina condusa de un prieten. Ambii şi-au pierdut viaţa. Vă mulţumim pentru răbdare şi, asemeni vouă, suntem uimiţi şi întristaţi de această veste (…) Vom face tot posibilul să vă ţinem la curent despre modalităţile în care vă puteti adresa condoleanţele”, este mesajul postat de echipa actorului pe Facebook.

 

Actorul american Paul Walker a jucat în peste 30 de filme, cele mai cunoscute roluri ale sale fiind în peliculele „Varsity Blues” (1999) şi celebra serie „The Fast and The Furious” (2001, 2003, 2009, 2013). Actorul filma în prezent pentru o nouă peliculă „Fast & Furios”, programată să fie lansată anul viitor.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here