Schimbări importante privind regulile de circulație în municipiul Iași

Comisia de Circulaţie a municipiului Iaşi a avizat o serie de modificări ce vor fi aduse reglementărilor privind circulaţia rutieră în oraş. Astfel, în zona Liceului „Octav Băncilă”, pe străzile Bălcescu şi Stroescu, au apărut două noi treceri de pietoni, de o parte şi de alta a liceului. Mai mult, membrii comisiei au aprobat introducerea unui dublu sens de circulaţie pe strada Cişmeaua Păcurari, pe tronsonul dintre Strada Arcu şi strada Păcurari.

 

În centrul vechi al orașului au mai fost făcute modificări şi în ceea ce priveşte transportul public de călători. Astfel, a fost înfiinţată o nouă staţie în care vor opri mijloacele de transport public, pe strada Arcu.

 

„Noua staţie este amplasată vis-a-vis de fosta sala de sport Voinţă şi asta pentru că, între Billa şi Piaţa Unirii nu există o staţie pentru mijloacele de transport în comun, lucru care a fost corectat cu această ocazie. Comisia a mai decis şi mutarea a două staţii în care opreau mijloacele de transport public judeţean, respectiv cele de pe bulevardul Nicolae Iorga. Vorbim de staţia de lângă Hotel Onest din Nicolina, de fapt ambele staţii din zonă, acestea urmând a fi mutate în spate, pe strada Mitropolit Varlaam. Mijloacele de transport care opreau în zona obstrucţionau circulaţia pe bulevardul unde deja este în lucru un şantier”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

 

În ceea ce priveşte semaforizarea, în zona Fundaţie s-au instalat două semafoare care vor gestiona traficul după finalizarea lucrărilor din zona pasajului „Mihai Eminescu”, iar ieşirea de la Palas spre  Sfântul Lazăr, de la intersecţia cu strada Smârdan va fi semnalizată, începând de săptămâna aceasta, cu un indicator de „Obligatoriu la Dreapta”, vizibilitatea pentru cei care făceau stânga fiind, practic, inexistentă.

 

Din Comisia de circulație a orașului fac parte oficiali ai municipalităţii, dar şi ai Poliţiei Rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here