Hram la Mănăstirea Prislop. Mii de pelerini așteptați la mormântul părintelui Arsenie Boca

Câteva mii de credincioși sunt așteptați să participe astăzi, 14 septembrie, la hramul Mănăstirii Prislop, situată în apropierea localității Silvașu de Sus, acolo unde este înmormântat părintele Arsenie Boca, considerat și „Sfântul Ardealului”.

 

Ca de fiecare dată, măsurile de liniște și ordine publică pe timpul desfășurării manifestării religioase vor fi asigurate de jandarmi.

 

Autoritățile prevăd, și de data aceasta, un aflux de pelerini. Și asta pentru că, de fiecare dată când se sărbătorește hramul acestui lăcaș de cult, la Prislop sunt prezenți un număr impresionant de credincioși. Oameni din toate colțurile țării vin să asiste la slujba religioasă oficiată de preoți. Enoriașii sosesc la cea mai căutată mănăstire din Țara Hațegului de dimineață, fie în grupuri organizate, cu autobuze sau autocare, fie cu mașinile personale.

 

Cu toții vin cu același gând, acela de a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca, considerat făcător de minuni. Credincioşii susţin că părintele Arsenie Boca are puteri miraculoase chiar şi dincolo de moarte şi că la mormântul lui încă se mai fac minuni, o simplă atingere a crucii acestuia putându-i vindeca pe suferinzi de boli.

 

Slujba de la Prislop va fi oficiată de Episcopul Devei și al Hunedoarei, dar și de alți ierarhi, care vor fi prezenți la mănăstire. Potrivit reprezentanților Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de Preasfințitul Părinte Gurie vor sluji Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

 

Jandarmii hunedoreni vor sta de veghe pe toată perioada desfășurării manifestării religioase. Aceștia le recomandă oamenilor să respecte normele de conviețuire socială și indicaţiile forţelor de ordine şi ale organizatorilor, iar în situaţia în care observă săvârşirea unei fapte ilegale, să se adreseze jandarmilor din dispozitivul de ordine publică.

 

Mănăstirea Prislop are două hramuri, unul pe 8 mai, când se sărbătoreşte Sfântul Ioan Evanghelistul, iar al doilea pe 14 septembrie, de „Ziua Crucii”.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here