Peste 17.300 de cereri de finanțare depuse prin PNDR 2020. Aproape 7.000 de proiecte, depuse de tineri fermieri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit, prin intermediul submăsurilor de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), 17.339 de proiecte de finanțare de la lansarea Programului în martie 2015 și până în prezent. Valoare totală nerambursabilăa a Cererilor de Finanțare depuse este de aproximativ 2,72 miliarde de euro.

 

Dintre aceste proiecte, 4.338 de Cereri de Finanțare au fost deja selectate în vederea acordării finantării către solicitanți. Valoarea proiectelor selectate până acum este de aproximativ 883,3 milioane de euro. AFIR a semnat 3.448 de Contracte de Finanțare cu beneficiarii submăsurilor de finanțare. Valoarea contractelor semnate este de 309,7 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate până în acest moment este de peste 322 milioane de euro.

 

Cele mai multe Cereri de Finanțare, 6.949, au fost depuse pe submăsura 6.1Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, prin care fiecare proiect poate beneficia de maximum 50.000 de euro. O măsura care s-a bucurat de succes și în Programul trecut. Valoarea totală nerambursabilă pentru toate proiectele depuse până acum prin această submăsură este de 287,9 milioane de euro. Dintre acestea, 1.870 de proiecte au fost selectate, valoarea lor fiind de 78,6 milioane de euro.AFIR a semnat 1.847 de contracte de finanțare cu beneficiarii acestui tip de sprijin. Valoarea contractelor încheiate se ridică la 77,6 milioane de euro. Precizăm, de asemenea, că valoarea plăților efectuate către beneficiarii sM 6.1 este de peste 58 milioane de euro până în prezent.

 

Un interes deosebit s-a înregistrat și pentru submăsura 4.1Investiții în exploatații agricole” pentru care AFIR a primit 1.362 de Cereri de Finanțare depuse on-line. Valoarea totală nerambursabilă a tuturor proiectelor depuse pentru sM 4.1 se ridică la 540,8 milioane de euro. Dintre acestea, 404 proiecte au fost selectate, în valoare de 149,2 milioane de euro.Pentru această submăsură au fost contractate 361 de cereri de finanțare în valoare de 115,6 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate este de aproximativ 30,7 milioane de euro.

 

Proiectele primite on-line pe site-ul www.afir.info pentru submăsura 4.2Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” sunt 108 la număr, având valoarea totală nerambursabilă de 85,2 milioane de euro. Din totalul proiectelor depuse, 45 au fost selectate, valoarea lor fiind de 46,4 milioane de euro.Contractate semnate sunt în număr de 28, în valoare de peste 24 milioane de euro. Menționăm că etapa de contractare este în desfășurare.

 

Pentru submăsura 4.1aInvestiții în exploatații pomicole” s-au depus 108 de Cereri de Finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 48,5 milioane de euro, dintre acestea 15 proiecte au fost deja selectate, iar pentru 10 proiecte s-au semnat deja contracte de finanțare. Prin submăsura 4.2aInvestiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” s-au depus 9 proiecte cu valoarea de aproximativ 2,66 milioane de euro.

 

Investițiile în fermele mici au continuat sub o formă mult mai extinsă și în actuala perioadă de programare, pentru submăsura 6.3Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” fiind depuse la sediile Oficiilor Județene ale AFIR 2.335 de Cereri de Finanțare în valoare totală nerambursabilă de circa 35 milioane de euro. AFIR a selectat deja 548 de Cereri de Finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 8,22 milioane de euro. Au fost semnate 529 contracte de finanțare cu o valoare de 7,94 milioane de euro. În cadrul acestei submăsuri s-au efectuat plăți de 5,9 milioane de euro.

 

O altă submăsura de succes din PNDR 2020, din punct de vedere al numărului mare de proiecte depuse, este submăsura 6.2Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”. Numărul Cererilor de Finanțare depuse este de 3.391, însumând 205,8 milioane de euro. Dintre acestea, 362 sunt deja selectate în valoare de 21,8 milioane de euro, iar 307 proiecte sunt contractate până la acest moment. Valoarea totală nerambursabilă a contractelor încheiate este de 18,6 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate este de 12,4 milioane de euro.

 

Prin intermediul submăsurii 6.4Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” au fost depuse on-line, până acum, pe www.afir.info, 1.216 de proiecte de investiții cu o valoare totală nerambursabilă de 200,6 milioane de euro. Precizăm că sesiunea de primire a proiectelor prin sM 6.4 este activă, deci încă se depun proiecte. Din totalul proiectelor depuse, 216 proiecte au fost selectate, valoarea lor fiind de 32,6 milioane de euro. Contractele semnate prin această submăsură sunt 147 la număr și au o valoare de 20,5 milioane de euro.

 

Referitor la proiectele ce vizează infrastructura agricolă și de irigații, menționăm că pentru Submăsura 4.3Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice” au fost depuse 146 de Cereri de Finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 145,2 milioane de euro, dintre care 79 de proiecte sunt deja selectate.                       

 

Pentru proiectele care vizează dezvoltarea infrastructurii de bază din mediul rural, respectiv submăsura 7.2 „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”Agenția a primit on-line 1.029 proiecte. Valoarea totală nerambursabilă a acestora depășește 1 miliard de euro. Până în prezent au fost selectate 415 proiecte, în valoare totală nerambursabilă de 396,1 milioane de euro.

 

În cadrul submăsurii 7.6Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural” AFIR a primit 428 cereri de finanțare cu o valoare totală nerambursabilă de 149,6 milioane de euro, dintre care 204 cereri de finanțare au fost selectate, valoarea lor fiind de 64,5 milioane de euro.

 

În 2016 s-a deschis sesiunea de primire a proiectelor si pentru submăsura 16.4Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”, submăsura pentru care s-au depus 53 de proiecte de finanțare în valoarea totală nerambursabilă de aproximativ 5 milioane de euro.

 

Prin intermediul submăsurii 19.1Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală” au fost primite 180 de Cereri de Finanțare conforme în valoare totală de 2,44 milioane de euro. Din cele 175 de proiecte selectate, 166 au fost contractate. Valoarea contractelor încheiate este de aproximativ 2,3 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here