Sclavi în Irlanda. 23 de români, eliberați de polițiștii din Castletown după ce au fost sechestrați și puși la muncă fără plată

23 de români au fost sechestraţi într-o casă din Irlanda şi transformaţi în sclavi de alţi 6 conaţionali. Poliţia irlandeză a intervenit în forţă pentru a salva victimele, după ce una dintre acestea a reuşit să fugă şi să alerteze autorităţile.

 

Cei 6 români care au sechestrat mai multe persoane au fost arestaţi de poliţia irlandeză. Autorităţile au fost alertate de un om care a cerut ajutor şi a spus că a fost sechestrat într-una din casele de la marginea localităţii Castletown, în comitatul Meath.

 

Oamenii legii au percheziţionat locuinţa şi au arestat 6 români- 3 bărbaţi, 2 femei şi o adolescentă- cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani.

 

Autorităţile spun că cei 23 de români au fost angajati printr-o agenţie de recrutare şi lucrau pentru o firma locală de gestionare a deşeurilor. Salariile acestora erau plătite într-un cont bancar controlat de cei șase, dar situația nu a trezit nicio suspiciune angajatorului.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here