Cât de periculoasă poate fi o călătorie cu avionul. TBC, rujeola sau „bolile tropicale”, principalele infecții pe care le poți contacta

Pe lângă clasicele infecţiile respiratorii, o călătorie cu avionul vă poate îmbolăvi de tuberculoză, rujeolă şi alte „boli tropicale”. De vină poate fi sistemul de ventilaţie şi spaţiul mic.

 

Oriunde în lume, înainte de îmbarcarea în avion, pasagerii nu „se  triază” şi nici un sunt obligaţi să aducă un certificat medical, astfel că foarte mulţi purtători de infecţii (chiar fără a avea cunoştinţă)  îi pot îmbolnăvi pe ceilalţi.

 

Avionul se poate transforma foarte uşor într-o „pepinieră” de infecţii, în funcţie de situaţia epidemiologică a ţărilor de destinaţie, gradul de infecţie a pasagerilor, gradul de imunizare a acestora, modul de transmitere a infecţiilor (prin aer, prin secreţie, contact direct), cărora li se adaugă şi calitatea aerului din cabine (aer închis într-un spaţiu mic, parţial îmbogăţit cu aer atmosferic).Tuberculoza, infecţiile respiratorii şi gripele, infecţiile meningococice, „bolile copilăriei” (rujeola, scarlatina), infecţia cu virusul West Nile şi alte boli „tropicale” sunt principalele infecţii care se pot transmite în avion, scrie doctorulzilei.ro.

 

În ciuda evidenţelor, medicii spun că foarte puţine măsuri de precauţie se pot lua pentru a limita răspândirea virusurilor şi bacteriilor care declanşează bolile. Doar dacă pasagerii bolnavi sau suspecţi ar fi izolaţi şi ar purta măşti de protecţie, riscurile s-ar diminua. Sezonul rece şi perioada Sărbătorilor de Iarnă  sunt intervale propice pentru transmiterea virusurilor.

 

„Riscurile de transmitere a diferitelor infecţii, deşi sunt destul de mari, sunt riscuri tolerate, pentru că avem nevoie de transport aerian. Nu există niciun sistem care să permită depistarea la îmbarcare a purtătorilor activi. Riscul este amplificat categoric de sistemul de ventilaţie, avionul face o condesare a aerului, parţial îmbogăţit cu aer atmosferic  care este distribuit în cabine şi duce bola de la un pacient la altul. Deşi sunt instalate filtre, ele un sunt suficiente”,  explică Marian Neguţ, profesor de microbiologie la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.  Cei mai periculoşi sunt cei care au simptome de boală, însă şi purtătorii asimptompatici pot transmite boala.

 

Bolnavii cu TBC ar trebui să evite călătoria cu avionul sau, cel puţin să-şi amâne călătoria pentru două săptămâni de la momentul începerii tratamentului. Totuşi, medicii atrag atenţia că şi după două săptămâni boala se poate transmite, în funcţie de evoluţia bolnavului. În mod normal, în ţările dezvoltate, pacienţii sunt izolaţi la domiciliu sau spitalizaţi, însă în condiţiile unui trafic aerian larg, acest lucru nu poate fi controlat în totalitate. ”Pacienţii din ţările mai puţin dezvoltate, precum India,  fac parte din categoriile de risc. Deşi se spune că după două săptămâni de tratament pacienţii nu mai sunt contagioşi, perioada aceasta poate varia de la pacient la pacient şi poate ajunge la câteva luni: dacă la unii bacteria se inactivează mai repede, la alţii, iar cazurile acestea sunt din ce în ce mai frecvente, bacteria este foare rezistentă la tratament”, atrage atenţia specialistul Neguţ.

 

(Sursa:realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here