Grigore Crăciunescu bifează al treilea dosar la DNA. Fostul primar al Pașcaniului, cercetat într-un contract de asistență juridică

Fostul primar al Pașcaniului Grigore Crăciunescu, actual deputat, a intrat din nou în atenția procurorilor anticorupție. De această dată, ei au solicitat Primăriei o serie de documente legate de un contract de asistență juridică încheiat de administrația locală cu o avocată din Iași. Perioada vizată era 2008-2011, iar valoarea contractului ar fi fost de 2.500 de lei pe lună, informează NewsPascani.com.

 

Avocata Carmen Darie a apărat Primăria în două dosare, unul împotriva E.On Distribuție România SA, iar altul împotriva șefului Serviciului de Urbanism, de la acea vreme, Ciprian Prisecaru.

 

Acest contract de reprezentanță juridică a fost și în atenția Consiliului Local care în anul 2012, înainte de alegerile locale, a înființat o comisie de analiză și verificare a primarului Grigore Crăciunescu. În raportul acesteia, la obiectivul nr.7, membrii comisiei au constatat că avocata Carmen Darie a lucrat pentru Primărie în primă fază, iar mai apoi a apărat interesele Interdentis în raport cu municipiul Pașcani.

 

„Comisia constată faptul că, în perioada 2008 – 2011, Primarul Grigore Crăciunescu a dispus contractarea serviciilor de asistență juridică din partea Cabinetului de Avocatura Darie Carmen, pentru litigiile care au format obiectul dosarului nr. 546/43/2008 și a dosarului nr. 646/99/2010. Pentru acesta din urmă, contractul de asistență juridică a funcționat până în luna aprilie 2011, inclusiv. Începând cu luna mai 2011, Cabinetul de Avocatură Darie Carmen a prestat servicii juridice în beneficul SC INTERDENTIS SRL, în cadrul Dosarelor nr. 339/45/2010, nr. 340/45/2010 si nr. 10112/99/2010, în contradictoriu cu municipiul Pascani,” se arată în raportul însușit de Consiliu Local prin HCL 51/2012.

 

Aleșii locali au considerat, la acea dată, că trebuie sesizată Curtea de Conturi privind onorariul avocatului, cât și formularea unei plângeri penale pentru a verifica dacă nu cumva plata făcută de Primărie a reprezentat de fapt serviciile juridice prestate către Interdentis.

 

Extras din raportul comisiei în anul 2012, cu propunerile:

– sesizarea Curții de Conturi pentru verificarea modului în care a fost incheiat si executat Contractul de asistenta juridica intre Primaria Pascani si Cabinetul de Avocatura Darie Carmen, urmand a se verifica si corectitudinea onorariului perceput;

– formularea unei plangeri penale cu privire la realitatea onorariului aferent Dosarului nr. 646/99/2010, urmand a se verifica daca acesta nu simuleaza, in fapt, onorariul care ar fi trebuit perceput de catre Cabinetul de Avocatura Darie Carmen de la SC INTERDENTIS SRL.

 

Până în prezent, procurorii DNA au cerut informații și documente cu privire la activitatea fostului primar Grigore Crăciunescu în alte trei dosare deschise, cel mai probabil, ca urmare a unor denunțuri.

 

Citește și Deputatul Grigore Crăciunescu, condamnat la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare. A fost exclus din PNL

 

Grigore Crăciunescu a fost condamnat definitiv, la sfârșitul lunii martie, de instanţa supremă la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Parlamentarul a fost acuzat că, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani, a încheiat nouă acte juridice cu firme al căror reprezentant era fiul său. Tot atunci a fost și exclus din PNL.

 

(Sursa: NewsPascani.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here