Olandezii de la Centric caută specialiști IT la Iași. Sute de posturi disponibile

Centric IT Solutions, companie olandeză specializată în dezvoltarea de soluţii software şi servicii de outsourcing, care a intrat pe piaţa locală în anul 2007 prin achiziţionarea unui dezvoltator de origine germană din Capitală, are în plan extinderea operaţiunilor în Iaşi şi vizează angajarea a sute de tineri în următorii ani.

 

După ce şi-a început efectiv activitatea în cursul anului trecut, când a închiriat 400 de mp în sediul de birouri United Business Center din cadrul ansamblului Palas Iaşi, compania a mai închiriat recent încă 1.100 m.p. de birouri vizând cu precădere extinderea echipei la peste 100 de angajaţi până la finalul acestui an.

„A durat o perioadă pentru a înţelege piaţa şi pentru a ne lansa. Ne-au trebui doi ani de zile pentru a începe operaţiunile de pe plan local. Ne-am propus ca 75% din activitatea întregii companii să o mutăm în birourile din Iaşi”, a declarat Eelco Vissinga, director general Centric România.

 

De ce Iaşi şi nu Bucureşti sau Cluj?

Întrebaţi de Wall-Street.ro de ce au optat pentru Iaşi în detrimentul unor alte oraşe dezvoltate precum Bucureştiul sau Cluj-Napoca, ambele cunoscute pentru numărul mare de companii specializate în servicii de IT, reprezentanţii Centric IT Solutions şi-au motivat alegerea oraşului în special datorită unei concurente scăzute în regiune, dar şi al unui aport de tineri talentaţi, proveniţi de la cele două principale universităţi din oraş.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here