Liderii judeţului din 2012-2015, întreţinuţi de familii. Oamenii lor de încredere au dispărut din peisaj, iar amanta s-a măritat

Trimişi în judecată de DNA, Nichita şi Adomniţei nu lucrează nicăieri. O parte din camarilele din jurul lor s-au volatilizat. Adina Samson, cea care l-a trimis pe Gheorghe Nichita pentru prima dată în arest, s-a măritat cu englezul pe care fostul primar îl urmărea cu Poliţia Locală. Cosmin Coman lucrează la Apavital, iar Vericeanu aşteaptă un post de şef la Consiliul Judeţean.

 

Până în primăvara trecută, ei şi apropiaţii lor conduceau judeţul. Gheorghe Nichita era o voce puternică în PSD, la nivel naţional, iar Cristian Adomniţei era şeful judeţului, cu trecut de ministru. Astăzi, atât ei, cât şi mulţi din apropiaţii lor au fost „măturaţi” din funcţii şi uitaţi.

 

Adomniţei, la patru ace în tribunal

Singurele apariţii publice ale fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei au loc atunci când apare în faţa judecătorilor, în procesul pentru care DNA l-a trimis în judecată anul trecut. Fostul preşedinte al CJ a anunţat, de altfel, că se retrage din viaţa publică. Deşi 7EST a încercat să-l contacteze, Cristian Adomniţei nu a răspuns la apeluri. Surse din PNL ne-au spus, totuşi, că Adomniţei nu lucrează încă nicăieri.

Şi alţi apropiaţi de-ai săi din CJ au dispărut, pur şi simplu, din peisaj şi nici un coleg nu mai ştie de soarta lor. Un exemplu este al fostului director tehnic, Alexandru Orest Szekely-Nagy, care a demisionat în această primăvară. Apropiat de Relu Fenechiu, fostul director tehnic al CJ locuieşte într-o vilă din cartierul fostului lider liberal. Surse din PNL ne-au explicat că nici el nu lucrează încă. O destinaţie necunoscută are Nicoleta Dolachi, şefă la Achiziţii, plecată şi ea din instituţie după problemele penale ale lui Adomniţei.

 

 

 Nichita şi Adomniţei nu au putut evita ploaia de acuzaţii DNA

Chirica: Adina s-a măritat

Deşi nega aceste zvonuri, la începutul anului, Adina Samson, fosta iubită a primarului Gheorghe Nichita, s-ar fi mutat în Marea Britanie, unde s-a măritat. Cel puţin aşa spune actualul primar al Iaşului, Mihai Chirica. „Am aflat întâmplător, pentru că am văzut şi semnat actele de stare civilă”, ne-a spus Chirica.

Şefă de serviciu în Primărie pe vremea lui Nichita, ea a demisionat şi s-ar fi măritat cu Robert Wosley, om de afaceri în Cluj, pe urmele căruia Nichita, plin de gelozie, ar fi pus Poliţia Locală. În toiul scandalului, Adina Samson s-a mutat la Cluj-Napoca, şi ulterior ar fi plecat din ţară. „Este clienta mea încă. Nu pot spune nici unde este, nici dacă s-a măritat sau nu. Ne mai întâlnim, dar nu discutăm detalii legate de viaţa privată”, ne-a spus avocatul Adinei Samson, Dragomir Tomaşeschi.

 

Chişcă, tot în Anglia

Fostul şofer al lui Gheorghe Nichita, care a reuşit în câţiva ani să strângă o avere consistentă şi să construiască o vilă de 320 mp într-o zonă rezidenţială, ar fi luat tot drumul Marii Britanii. Primarul Chirica spune că nu există informaţii sigure despre destinaţie sau ce face acolo, dar ar fi plecat din ţară să lucreze. „Eu asta ştiu despre soarta lui, altceva nimic”, a precizat Chirica.

Eugen Chişcă, fost şofer propulsat de Nichita şef al Serviciului Administrativ din Primărie, a avut o perioadă interdicţie de a părăsi România. A cerut judecătorilor, recent, să-i ridice această sancţiune şi solicitarea i-a fost aprobată. El a primit o pedeapsă cu suspendare în Dosarul Amanta al fostului său şef.

 

 

 Tot răul spre bine pentru Adina Samson: s-a măritat și a plecat din țară

Nichita voia la Apavital

Înainte de alegerile locale din iunie, fostul primar Gheorghe Nichita a încercat să revină pe postul pe care l-a ocupat la Apavital înainte de primul mandat, din 2004. Se suspendase din funcţia de director RAJAC acum 12 ani. Numai că, între timp, postul fusese ocupat prin concurs de către Ioan Toma şi mutarea nu a mai fost posibilă. „Nu a fost o solicitare fermă din partea domnului Nichita. Totuşi, eu am câştigat un post, sunt chiar la începutul mandatului, deci nu intră în discuţie postul meu”, ne-a explicat Ion Toma, directorul Apavital.„Am auzit şi eu zvonurile că doream să revin la Apavital. Momentan, am nişte probleme judiciare pe care vreau să le rezolv. Mai multe nu pot spune. Nu lucrez acum nicăieri şi nici nu intenţionez. După ce voi rezolva problemele, voi anunţa unde m-am angajat”, ne-a explicat Gheorghe Nichita.

 

Cosmin Coman, la Audit

Fostul şef al Direcţiei Dezvoltare şi Proiecte Europene din cadrul Primăriei,  apropiat şi el de Gheorghe Nichita, Cosmin Coman fusese detaşat la Primărie de pe postul pe care îl ocupa la Apavital. Coman a căzut în dizgraţie la preluarea Primăriei de către Mihai Chirica, iar rateul de la concertul de Sărbătorile Iaşului, unde ar fi trebuit să participe cântăreţul britanic James Arthur, a condus la destituirea sa. Imediat după aceea, Cosmin Coman s-a întors pe postul pe care îl ocupa la Apavital. „În prezent, este angajat simplu în cadrul Departamentului de control, la Auditul firmei noastre. Este un simplu angajat, nu are funcţie”, a precizat Ion Toma, directorul Apavital.

 

 

Despre Vericeanu se aude că a fost preluat de „supravieţuitorii” din PSD

Tudor Vericeanu, la CJ?

Fostul arhitect şef al oraşului, care a părăsit recent Direcţia de Urbanism din Primărie, ar putea deveni arhitect-şef al Consiliului Judeţean. Surse din Consiliul Judeţean au precizat pentru 7Est că există această posibilitate. Tudor Vericeanu nu a putut fi contactat, având telefonul închis. La CJ, în calitate de consilier, a ajuns, în urmă cu circa o lună, fosta sa subordonată de la Primărie, arhitecta Ana Maria Târziu.  

 

Citește și Lotul penalilor din județ: 12 primari din Iași în pragul de-a primi „roșu și eliminare”

Cum au căzut protectorii

Gheorghe Nichita şi Cristian Adomniţei au fost ridicaţi de procurori anul trecut, la câteva zile distanţă unul de celălalt. În cazul fostului primar, totul a pornit de la o plângere a fostei iubite, Adina Samson. Aceasta a reclamat că Gheorghe Nichita a terorizat-o şi a urmărit-o cu ajutorul Poliţiei Locale.

În cazul fostului preşedinte al CJ, acesta a fost reţinut pentru că a semnat pentru preluarea unor materiale publicitare care, în realitate, nu fuseseră liv
rate. Neregula a fost descoperită de cei de la Audit, iar Adomniţei ar fi făcut presiuni asupra inspectorilor să îngroape cazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here