Cutremur în zona seismică Vrancea. S-a simțit în Covasna și Râmnicu Sărat

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs astăzi dimineață, la ora locală 5,51, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

 

Seismul a avut loc la o adâncime de 121 kilometri, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (42 de kilometri), Râmnicu Sărat (49 de kilometri), Vălenii de Munte (53 kilometri), Buzău (53 kilometri) și Târgu Secuiesc (57 kilometri).

 

În acest an, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 7 ianuarie, în județul Buzău.

 

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here