Imaginea zilei. Protest anti-Trump cu o sută de femei dezbrăcate (VIDEO)

100 de femei dezbrăcate s-au adunat la Cleveland, în apropierea Convenției republicane, pentru a denunța atitudinea Grand Old Party.

 

Fotograful american Spencer Tunick, celebru pentru fotografiile sale cu nudiști, a organizat această secvență cu 100 de femei care țin în mână mari oglinzi circulare.

 

Acestea aveau privirile îndreptate spre uriașa sală polivalentă unde va începe luni reuniunea GOP care urmează să îl consacre pe Donald Trump în calitate de candidat republican la Casa Albă.

 

 

„Am două fete și o soție (…) și sunt consternat de retorica urii împotriva femeilor și minorităților în rândul partidului republican”, a explicat Spencer Tunick.

 

„Nu puteam să mă mulțumesc doar să votez”, a adăugat el, considerând că este esențial să se facă ceva pentru „a contracara această tendință idioată”.

 

 

Artistul a precizat că a făcut fotografiile în zori, pe o proprietate privată.

 

„Să arăți un nud în public este ilegal, în schimb te poți plimba cu o armă fără să fii deranjat. Găsesc asta destul de bizar”, a comentat el.

 

La sfârșitul lunii iunie, Spencer Tunick a convins peste 6.000 de persoane să pozeze dezbrăcate în fața Parlamentului columbian din Bogota, pentru a transmite un mesaj de pace în această țară sfâșiată de peste jumătate de secol de conflict armat.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here