Revoltă în 11 penitenciare din România. Ministrul Justiției către deținuți: Mai aveți răbdare două luni! Nu voi adopta nicio măsură sub presiune

Ministrul Justiției Raluca Prună a precizat că situația în penitenciarele din România este una gravă de mai bine de 20 de ani și le-a cerut deținuților să mai aibă răbdare încă două luni până când vor fi adoptate noi măsuri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. De asemenea, ministrul Justiției a subliniat că nu va adopta măsuri sub presiunea și i-a îndemnat pe deținuți să nu își agraveze situația continuând protestele.

 

Ministrul Raluca Prună a declarat că a vizitat toate penitenciarele din România în perioada 2000-2004 și a discutat cu deținuții și a putut constata problemele grave din penitenciare. De atunci până în prezent nu s-a schimbat nimic, spune ministrul. Astfel, Raluca Prună a făcut un apel la deținuți să mai aibă răbdare două luni de zile până când vor fi adoptate măsuri care să îmbunățească condițiile din închisori.

 

De asemenea, minsitrul Justiției a atras atenția că aceste revolta nu vor atrage adoptarea unor măsuri grăbite și a subliniat că nu va adopta nicio măsură „sub presiune”.

 

Raluca Prună a vorbit în numele Executivului când i-a asigurat pe deținuți că se lucrează pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.

 

Totodată, ministrul a amintit că împreună cu ANP a pus în dezbatere Planul de Acțiune Sectorial pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Detenție pe site-ul ministerului.

 

„Am luat cunoștință de evenimentele recente din mai multe penitenciare. Potrivit datelor ANP în 8 din 45 de penitenciare sunt evenimente tensionate, refuzări de hrană. În cele cinci ore cât au trecut de la informarea INP și alte penitenciare s-au alăturat protestului, Tulcea.

 

Situația din sistemul penitenciarelor din România este una sistemică, este una gravă de mai bine de 20 de ani. Eu știam acest lucru, am avut ocazia în vizitele pe care le-am făcut în toate penitenciarele din România, între 2000 și 2004, să văd care este situația concret. Mi-am preluat mandatul și am înțeles să revizitez numeroase penitenciare cu speranța ascunsă să voi găsi o situație îmbunătățită. Nu a fost cazul. M-am întâlnit cu persoane aflate în detenție, știu nemijlocit, din contact direct, care sunt problemele acestora. Am declarat public că este o prioritate a mandatului meu încercarea de remedia situația din penitenciare.

 

În 2012, România a fost condamnată la CEDO pentru situația din peniteciare printr-o decizie cvasipilot și atunci și-a asumat să întreprindă anumite măsuri. În noiembrie 2015, eu am moștenit o colecție de hârtii, niciun fel de măsuri concrete.

 

Mă adresez acum direct persoanelor din penitenciare. Celor puțini pe care i-am întâlnit și celor mai mulți pe care nu îi cunosc. Îi asigur că mu îmi sunt străine deloc probleme lor. Sunt necesare măsuri imediate, care să rezolve supraaglomerarea, chestiunile stabilite prin norme cu privire la hrană, la accesul la muncă, la accesul la asistență medicală și reintegrare socială. Trebuie să avem în mine că parte din pedeapsa cu închisoarea este reeducarea. Am făcut o promisiunea publică.

 

Am adoptat legea secundară care avea o întârziere de 25 de luni. Este regulamentul care face posibilă adoptarea unor decizii la nivel de ANP care se regăsesc în condițiile de viață al celor aflați în detenție. Am adoptat numeroase de astfel decizii. Am spus clar că există alternative la detenție. Există probabțiunea, care este o alternativă.

 

Am suplimentat numărul de posturi din sistemul de probațiune. Am asigurat o creștere salarială a celor care lucrează cu cei din sistemul de probațiune. Am asumat cu ANP un plan de măsuri concrete.

 

Vom lansa în a doua jumătate a lunii iulie o dezbatere privind condițiile din penitenciare ca să găsim soluții.

 

Sper să mă vadă deținuții când le spun că nu servește nimănui continuarea și escaladarea acestor tensiuni. Înțeleg că nu mai au răbdare. Vorbesc acum în numele Executivului când spun că ne aplecăm asupra rezvolvării problemelor. Îi asigur pe cei aflați în detenție că lucrăm la găsirea de

 

Există o responsabilitate a întregii societăți, a Guvernului, a mea, ca ministru, a Parlamentului, și a publicului care trebuie informat corect și nepărtinitor despre ce se întâmplă în penitenciare și trebuie consultat.

 

Escaladarea tensiunilor nu va duce la adoptarea unor măsuri grăbite. Nu voi adopta nicio măsură sub presiune.

 

Îi asigur că au întreaga mea atenție, o avea și până acum nu aveau nevoie de aceste incidente. Îi rog să aibă răbdare să facem această consultare. Îi asigur pe cei din detenţie că eu ca ministru depun toate eforturile ca Parlamentul să adopte măsurile în sesiunea de toamnă”, a spus ministrul Justiției.

 

Administrația Penitenciarelor a transmis, miercuri, la prânz că în opt penitenciare din țară, deținuții și-au exprimat nemulțumirea privind condițiile de detenție fie prin refuzarea mâncării fie prin alte acțiuni precum lovirea gratiilor. La Penitenciarul din Botoșani, opt deținuți au reușit chiar să se urce pe acoperișul unuia dintre corpurile de clădire din penitenciar.

 

„Având în vedere implicațiile medicale, accentuate și de perioada caniculară, Administrația Națională a Penitenciarelor își exprimă public îngrijorarea față de protestele exprimate sub forma refuzului de hrană. Subliniem că la nivelul tuturor unităților, angajații au purtat discuții individuale și colective cu persoanele implicate în această formă de protest și au încercat identificarea unor soluții care să răspundă problemelor semnalate”, se arată într-un comunicat al ANP.

 

De atunci, a anunțat ministrul Justiției, și alte penitenciare s-au alăturat protestelor. La această oră în 11 penitenciare din țară sunt proteste.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here