Ce a fost și ce a ajuns! Cristian Boureanu s-a luat la bătaie cu un ospătar

Omul de afaceri Cristian Boureanu a luat din nou bătaie de la un ospătar, după ce ar fi iscat scandal în clubul în care urmărea ultimul meci de la European, pe o terasă din Mamaia.

 

Politicianul explică cum s-a petrecut întregul episod.

„Respectivul era sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, aşa că l-am rugat pe patronul locaţiei respective să-l trimită acasă. Acesta a spus că duce lipsă de personal şi că nu poate. Ospătarul era arogant, vorbea obraznic cu noi, aşa că l-am rugat să se controleze”, a declarat Cristian Boureanu. Fostul politician a mai spus că ospătarul i-a replicat să stea cuminte la masă şi că o să-i aducă mâncarea când o să aibă chef, informează Cancan.

 

„I-am spus din nou să se potolească. În acel moment a ridicat pumnul să mă lovească, însă m-am ferit. A reuşit doar să mă zgârie. Am ripostat şi l-am lovit bine până când l-am pus jos”, mai spune politicianul.

 

Potrivit acestuia, lucrurile nu s-au terminat aici.

„Ospătarul s-a ridicat nervos şi a lovit un alt bărbat, l-a confundat cu mine. Au intervenit şi alte persoane, printre care şi Adriean Videanu că să-l liniştească, după care scandalagiul a fost evacuat. Patronul şi-a cerut scuze, nu am plătit consumaţia”, a mai spus Cristian Boureanu.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here