Au revenit la sentimente mai bune. Liberalii ieșeni și-au nominalizat reprezentanții în comisiile Consiliului Local

La şedinţa de constituire a Consiliu Local, din luna iunie, liberalii ieșeni şi independentul Andrei Postolache au refuzat să facă parte din comisii, acuzând PSD că a prestabilit componenţa acestora fără o consultare cu toate forţele politice. Ulterior, liberalii au făcut nominalizări pentru toate cele opt comisii de specialitate. Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi discutat în CL, PNL Iaşi va avea câte doi reprezentanţi în fiecare comisie, cu excepţia celei de muncă şi protecţie socială, unde va avea trei.

 

Andrei Postolache, liderul Partidului Pentru Iaşi, a confirmat la rândul său că va accepta şi el, cel mai probabil, să facă parte din comisiile unde va fi propus de CL. Iniţial, Postolache a vrut să intre în comisii precum Urbanism, Economică şi Juridică, însă PSD l-a plasat la Tineret şi Mediu.

 

PNL a făcut nominalizări la comisiile: Economică (Etienne Ignat, Alexandru Coţofan), Social-Culturală (Ciprian Bostan, Alexandru Coţofan), Sănătate (Vlad Ghizdovăţ, Lucian Jugrin), Urbanism (Tudor Dornean, Ciprian Bostan), Muncă (Lucian Jugrin, Vlad Ghizdovăţ, Eduard Boz), Tineret (Răzvan Timofciuc, Tudor Dornean), Protecţia Mediului (Răzvan Timofciuc, Etienne Ignat) şi Juridică (Eduard Boz, Lucian Jugrin). CL va aproba componenţa şi altor 13 comisii secundare, 12 fiind ale Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, în timp ce una vizează ordinea publică.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here