Galațiul s-a zguduit din nou. Un cutremur de 2,6 grade pe scara Richter a avut loc în această dimineață

Un nou cutremur a avut loc la Galaţi. Seismul de 2,6 pe Richter s-a produs la ora 6 fără 10. Peste 300 de cutremure au avut loc în Galaţi şi au fost din cauze naturale, potrivit raportului emis de specialişti. Geologii şi seismologii au analizat şi monitorizat seismele şi spun că fenomenul este natural şi este vorba de forţe tectonice. Oamenii vor fi ajutaţi de stat să repare locuinţele distruse.
 

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului a informat că sâmbătă dimineaţa s-a înregistrat un nou cutremur. Seismul a avut o magnitudine de 2,6 pe Richter şi a fost la o adâncime de 5 kilometri. Orașele apropiate: Galaţi (13km), Brăila (27km), Măcin (34km), Tecuci (55km), Focşani (61km).

20 de case au fost distruse de cele peste 300 de cutremure, la Izvoarele, În Galaţi.

Locuinţele vor fi însă reparate pe banii statului.

„O să îl rog pe Dragnea să facem şi o strategie de ajutorare ajute familiile respective pe refacerea locuinţelor, e vorba de locuinţe de chirpici, deci nu vor fi cheltuieli foarte mari”, a declarat Victor Ponta.

Potrivit raportului specialiştilor, cutremurele din Galaţi au fost de natură tectonică şi nu au fost generate de forajele care au loc în zonă. Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, susţine că deşi cutremurele nu au fost provocate de inundaţii, acestea din urmă au amplificat efectul lor.

Autorităţile au decis că de anul viitor, elevii vor învăţa la şcoală ce trebuie să facă în caz de seism.

 

(Sursa: romaniatv.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here