De teama acuzațiilor de plagiat! Nouă persoane publice renunță de bunăvoie la doctorate. Cine sunt ele

Nouă persoane publice, care au obținut doctoratul la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”, vor să renunțe de bunăvoie la titlul de doctor. Academia a trimit solicitările de renunțare la Ministerul Educației, instituția abilitată să retragă titlurile de doctor.

 

Printre cei care vor să renunțe la titlul de doctor se numără și Bogdan Licu, membru CSM, Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2, și Radu Stroe, fost ministru de Interne, conform pressone.ro.

 

„Consiliul Ştiinţific a constatat faptul că un număr de nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” au renunţat la titlul de doctor, în baza Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unor cereri de renunţare formulate în perioada 3 – 7 martie a.c. şi înregistrate la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în data de 10 martie a.c. În acest mod a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale”, se arată în comunicatul Academiei Naționale de Informații.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here