Olivia de Havilland rămâne unul dintre ultimii supravieţuitori ai încântătoarei perioade de apogeu a Hollywoodului anilor 1930 şi 40. Starul sărbătoreşte cea de-a 100-a aniversare pe 1 iulie. De Havilland, personificarea blândeţii şi a fineţii feminine de pe marile ecrane, dorea iniţial să fie profesoară. Dar începând să joace de la vârsta de 18 ani, s-a bucurat de o carieră care a durat de la jumătatea anilor 30 până spre sfârşitul anilor 80.
Drăguţă şi sfioasă, juca, de obicei, în roluri de femei înţelegătoare, lady binecrescute, de-a lungul unei cariere cinematografice care a ţinut 3 decenii.
Dar dincolo de ecran ea era o luptătoare, folosindu-şi tactica pentru a obţine roluri interesante, câştigând chiar o luptă grea în instanţă împotriva unui studio important, victorie ale cărei ecouri se mai aud încă la Hollywood şi acum, după 70 de ani.
Vinerea aceasta, Olivia de Havilland dovedeşte încă o dată că nu este un supravieţuitor obişnuit al Hollywoodului. Actriţă de Oscar, ea îşi sărbătoreşte cea de-a 100-a zi de naştere, fiind ultimul superstar feminin al epocii de aur a filmelor. Competitorul ei masculin, Kirk Douglas, se va alătura clubului centenarilor în decembrie, dar de Havilland îşi făcuse debutul cu mai bine de 10 ani înaintea lui.
Ea a devenit faimoasă prima dată în rolul de domniţă în primejdie alături de Errol Flynn în romanţele de capă şi spadă „Captain Blood” (1935) şi „Aventurile lui Robin Hood” (1938).
Rolul ei de rezistenţă a fost cel din „Pe aripile vântului” (1939), care rămâne în topul filmelor cu cele mai mari încasări de la Hollywood. Dulcea şi blânda Melanie Wilkes, prea bună pentru a fi adevărată, a avut o poziţie de putere pe lângă înfocata Scarlett O`Hara.
De Havilland a câştigat două premii Oscar pentru cea mai bună actriţă – pentru „To Each His Own” (1946) şi „The Heiress” (1949) – după ce s-a rupt de ceea ce ea considera părţile nedemne oferite de către Warner Bros. Ea a dat în judecată cu succes studioul în 1943 după ce acesta a încercat să-i prelungească contractul de şapte ani. În cadrul vechiului sistem de contract, studiourile căpătau o putere enormă asupra actorilor, forţându-i să ia roluri şi suspendându-i fără a-i plăti, dacă refuzau.
Cazul de Havilland a ajutat la schimbarea de putere din mâna marilor studiouri din acea epocă spre mega-celebrităţi şi spre puternicile agenţii de talent de astăzi şi rămâne o piatră de temelie a dreptului din lumea divertismentului.
Marea doamnă a Hollywood-ului a locuit la Paris, timp de şase decenii şi a supravieţuit celor mai mulţi dintre contemporanii ei, inclusiv surorii ei mai mici, actriţa Joan Fontaine, cu care a avut o relaţie de notorie iritabilitate.
Într-un interviu acordat anul trecut pentru Vanity Fair, scriitorul William Stadiem a remarcat despre de Havilland: „Faţa ei este fără riduri, ochii ei scânteietori, fabuloasa ei voce de contralto se înălţa în aer… memoria ei fotografică. Ar fi putut trece cu uşurinţă drept cineva cu câteva zeci de ani mai tânără”.
Pentru a o vedea pe această stea a cinematografului clasic în acţiune, vă puteţi acorda la Turner Classic Movies în nopţile de vineri ale lunii iulie. TCM a numit-o de Havilland steaua lunii.
(Sursa: Epoch Times România)
