Ofensiva liberală. Votul pentru alegerea conducerii CJ Iași ar putea fi anulat. Și alegerea viceprimarilor este pusă în discuție

Război pe toate fronturile în administrația ieșeană. Votul pentru alegerea preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliul Judeţean ar putea fi reluat. La fel s-ar putea întâmpla și în cazul celor doi viceprimari ai municipiului Iași.

 

Surse politice au arătat pentru „Ziarul de Iași” că Instituţia Prefectului ar putea ataca în contencios-administrativ hotărârile CJ prin care au fost aleşi Maricel Popa în funcţia de preşedinte, iar Victor Chirilă şi Victorel Lupu în cele de vicepreşedinţi. Cauza? Candidaţii s-au votat pe ei înșiși.

 

Un atac în instanţă al Prefecturii va suspenda automat efectele hotărârilor, iar o decizie a instanţei favorabilă acesteia va determina reluarea votului. Prefectura are şi un precedent: anul trecut, instanţa a admis o plângere pe o speţă asemănătoare la Comarna, unde Tribunalul a admis anularea unei hotărâri pentru alegerea viceprimarului. În schimb, părţile implicate spun că dreptul de a alege este un drept constituţional. 

 

Prefectul Marian Grigoraş a trimis o adresă către CJ, în aprilie 2016, în care se arată că în cazul alegerii preşedintelui şi vicepreşedinţilor instituţiei să se aibă în vedere şi art. 46 din Legea 215/2001 în care se precizează că un consilier judeţean nu poate lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor dacă „are un interes patrimonial”. În acest caz, interesul ar fi reprezentat de dobândirea funcţiei şi indemnizaţia aferentă.

 

Circulara din aprilie a fost trimisă şi către toate consiliile locale din judeţ, iar, în aceste zile, odată cu votul pentru alegerea viceprimarilor, majoritatea deliberativelor s-au conformat, inclusiv în municipiul Iaşi. Cei doi viceprimari aleşi ai Iaşului, Gabriel Harabagiu şi Radu Botez, au declarat ieri că nu şi-au exercitat opţiunea de vot pentru ei înşişi, dar s-au votat reciproc.  

 

Preşedintele ales al CJ, Maricel Popa, a precizat că nu ştie despre un astfel de demers al prefectului, dar a subliniat că dreptul de a alege este un drept constituţional. „Consider că o astfel de posibilitate ar pune în pericol buna funcţionare a administraţiei judeţene acum la început de mandat. Mergând pe aceeaşi logică, ar însemna că niciun candidat nu ar fi trebuit să se prezinte la vot la alegerile din 5 iunie pentru că ar fi avut un interes personal, şi anume acela de a fi ales”, a spus liderul consilierilor judeţeni ai PSD, Cristian Stanciu. El a subliniat că prefectul a fost prezent în şedinţa de constituire a CJ şi putea atunci să ridice eventuale obiecţii. 

 

 

 „Probabil, Instituţia Prefectului este obligată să atace deciziile de la CJ, atât timp cât a existat acea circulară şi, în plus, există o decizie a instanţei pe o speţă asemănătoare”, a comentat Daniel Minciună, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al CJ care a pierdut la un singur vot postul în favoarea lui Maricel Popa.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here