Alertă cu bombă în centrul capitalei belgiene. O persoană a fost reținută

O alertă cu bombă a obligat marţi, poliţia belgiană să intervină la centrul comercial City 2 din Bruxelles, unul dintre centrele comerciale în care existau temeri că ar urma să fie comis un atac terorist, informează postul RTL, citat de EFE.

 

Potrivit sursei citate, o persoană a fost reţinută în legătură cu această ameninţare. Unele surse au declarat pentru La Libre Belgique că individul ar fi purtat o centură explozivă.

 

Potrivit ziarului belgian, poliţia a fost avertizată cu privire la „o situaţie suspectă după apelul unei persoane particulare la ora locală 5:30”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bruxelles Capitale-Ixelles, Ilse Van de Keere.

 

„A fost stabilit un perimetru de securitate. Operaţiunea este în curs de desfășurare”, a adăugat ea. Circulaţia pe bulevardul Jardin Botanique a fost întreruptă, în schimb staţia de metrou Rogier a rămas deschisă. Echipe ale serviciilor de deminare (SEDEE) au fost trimise la faţa locului pentru a evalua situaţia.

 

Premierul belgian Charles Michel şi-a anulat intervenţia pe care o avea programată în această dimineaţă în direct la postul RTL din cauza alertei. Purtătorul său de cuvânt a declarat că Michel se va deplasa la centrul de criză, a informat agenţia Belga.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here