Radu Tărniceriu, fostul preşedinte al Tribunalului Militar Iaşi, a fost condamnat, joi, de magistraţii Curţii de Apel Suceava la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar au primit pedepse alte patru persoane, sentinţa nefiind însă definitivă.
Instanţa l-a achitat pe Radu Tărniceriu pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu pe motiv că fapta nu există. Însă a decis că fostul preşedinte al Tribunalului Iaşi şi al Tribunalului Militar Iaşi se face vinovat de trafic de influenţă, condamnându-l la trei ani de închisoare cu suspendare.
„Stabileşte un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86/3 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal obligă pe inculpatul Tărniceriu Radu Dimitrie, pe durata termenului de încercare, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, organ desemnat cu supravegherea sa, la datele fixate de această instituţie; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.”, se arată în minuta sentinţei Curţii de Apel Suceava.
Tot la trei ani de închisoare cu suspendare au fost condamnaţi şi Ioan Leonte, fosul primar al comunei Gorban, pentru instigare la fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi cumpărare de influenţă şi Emanuel Osoianu pentru trafic de influenţă.
Sentinţa nu este definitivă
Florin Diaconu, consilier juridic în cadrul Agenției Domeniilor Statului- Reprezentanța Teritorială Iași la data faptelor, şi Gina Păcuraru au primit câte şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, respectiv uz de fals în formă continuată.
S.C. Pescăruş 2005 S.R.L. Gorban a fost condamnată la 200.000 de lei amendă instigare la fals intelectual, uz de fals în formă continuată, cumpărare de influenţă
Sentinţa instanţei sucevene nu este însă definitivă, ci poate fi atacată cu apel atât de inculpaţi, cât şi de procurorii DNA.
Fostul preşedinte al Tribunalului Militar Iaşi, judecătorul Radu-Dimitrie Tărniceriu, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în decembrie 2014, pentru că, în perioada în care a condus Tribunalul Iaşi, ar fi promis că, pentru 50.000 de euro, va interveni la două colege, într-o cauză privind intabularea unui teren de peste 280 de hectare.
Potrivit anchetatorilor, între 2007şi 2011, Ioan Leonte, fostul primar al comunei Gorban ( în perioada 2004-2012) şi administrator de fapt al S.C. PESCĂRUȘ 2005 S.R.L, prin acţiuni de fals şi abuzuri în serviciu, prin cumpărare de influenţă, cu ajutorul lui Florin Diaconu, Gina Păcuraru, Emanuel Osoianu şi Radu Dimitrie Tărniceriu, a făcut demersuri astfel încât un teren de 282 de hectare ce aparţinea statului, să fie intabulat, în mod fraudulos, pe numele firmei Pescăruş 2005 SRL Gorban.
Terenul respectiv se afla parţial în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) şi parţial în domeniul public al comunei ieşene Gorban. Demersurile au fost materializate ca urmare a pronunţării unei decizii civile într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia Civilă, rămasă definitivă prin hotărârea Curţii de Apel Iaşi – Secţia civilă, ceea ce a determinat intabularea nelegală a dreptului de proprietate al societăţii asupra terenului în cauză, în cartea funciară a localităţii Gorban.
Intervenţii pentru 50.000 de euro
Concret, în august şi septembrie 2010, Ioan Leonte a promis că le va da 50.000 de euro lui Emanuel Osoianu şi judecătorului Radu Tărniceriu, pe atunci preşedinte al Tribunalului Iaşi, pentru ca, împreună, să intervină pe lângă magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi implicaţi în soluţionarea acelui dosar, promisiune acceptată de cei doi, susţin procurorii.
„Intervenţia avea în vedere admiterea apelului formulat împotriva unei sentinţei civile a Judecătoriei Răducăneni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins plângerea formulată de reprezentanţii societăţii comerciale SC Pescăruş 2005 SRL împotriva unei încheieri de carte funciară a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi. Suma de 50.000 euro promisă iniţial de Leonte Ioan în schimbul pronunţării unei decizii favorabile pentru societatea comercială, în apel, în dosarul Tribunalului Iaşi, urma să fie dată/primită după vânzarea terenului vizat de operaţiune, urmând să fie împărţită în cote egale între Tărniceriu Radu-Dimitrie şi Osoianu Emanuel”, se arăta în rechizitoriu.
A doua zi după pronunţarea deciziei civile, în schimbul ajutorului primit, Leonte i-a cedat lui Osoianu Emanuel o participaţie la firma beneficiară a deciziei judecătoreşti, SC Pescăruş 2005 SRL, printr-o operaţiune de majorare de capital, în urma căreia Osoianu a devenit asociat cu 20% la firma în cauză.
Procurorii mai precizează că magistratul Tărniceriu, împreuna cu Osoianu, Gina Păcuraru, asociat unic şi administrator al societăţii comerciale Lichidator Master Consulting IPURL Iaşi, şi Florin Diaconu, au sprijinit demersurile lui Leonte, “asigurându-i consilierea şi facilitându-i depunerea, la dosarul cauzei, a înscrisurilor justificative”
„Ca urmare a acelor demersuri, cei doi magistraţi din cadrul Tribunalului Iaşi, învestiţi cu judecarea cauzei, au pronunţat, fără vinovăţie, decizia civilă prin care s-a admis apelul formulat de SC Pescăruş 2005 SRL Astfel, în perioada ianuarie – decembrie 2010, interval de timp în care dosarul cauzei s-a aflat pe rolul instanţelor, judecătorul Tărniceriu Radu-Dimitrie a asigurat consilierea – prin „angajarea” unui avocat aflat în anturajul său care să îl asiste şi să îl reprezinte pe inculpatul Leonte Ioan în demersurile sale judiciare, a urmărit evoluţia cauzei civile şi l-a informat pe Ioan Leonte, prin intermediul lui Emanuel Osoianu, cu privire la situaţia dosarului. Totodată, a facilitat depunerea, la dosarului cauzei, a unor documente, prin încălcarea procedurii interne a instanţei cu privire la depunerea de către justiţiabili a cererilor şi înscrisurilor la dosare”, se arată în rechizitoriu.
Prin decizia Tribunalului Iaşi, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã Răducăneni, a fost obligat să intabuleze, în favoarea societăţii SC Pescăruş 2005 SRL, dreptul de proprietate asupra a 282,5 de hectare, teren amplasat în extravilanul localitãţii Gorban, judeţul Iaşi, în condiţiile în care acesta face parte din domeniul public al statului.
În 9 decembrie 2014, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât marți suspendarea lui Radu Tărniceriu din funcțiile de judecător și de președinte al Tribunalului Militar Iași ca urmare a trimiterii în judecată a acestuia pentru săvârșirea cu intenție a unor infracțiuni.