EURO 2016: Franţa a tremurat serios pentru o victorie cu Albania

Echipa națională a Franței a învins, miercuri seara, scor 2-0, reprezentativa Albaniei, în al doilea meci al zilei din grupa A la Campionatul European.

 

Aşa cum era de aşteptat, Franţa domină încă din primul minut, dar albanezii se strâng bine în jurul propriului careu.

 

Primele 45 de minute se scurg fără vreun şut pe poartă.

 

În minutul 54, Albania e aproape să dea lovitura pe Velodrome. Hysaj centrează din dreapta, Sagna intervine nefericit şi trimite balonul spre propria poartă. Are, însă, noroc şi balonul loveşte bara. Franţa dă imediat replica, Payet centrează cu exteriorul, Pogba apare la finalizare, dar trimite peste.

 

În minutul 70, albanezii pierd o minge în propriul teren, Coman centrează perfect pentru Giroud, dar lovitura de cap a atacantului ratează ţinta. După alte două minute, Giroud îşi face loc în mijlocul careului, primeşte o centrare bună de la Evra, reia cu capul, dar loveşte bara porţii lui Berisha.

 

Reduta Albaniei cade abia în minutul 90. Fundaşul central Rami centrează, Griezmann reia cu capul şi înscrie, la primul şut pe poartă.

 

În prelungiri, Payet dă lovitura pe contraatac, 2-0 şi Franţa trece de faza grupelor.

 

CASETA TEHNICĂ

Franța: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Matuidi, Kante – Coman (Griezmann 68), Payet, Martial (Pogba 46) – Giroud (Gignac 77). Antrenor: Didier Deschamps.

 

Albania: Berisha – Hysaj, Ajeti, Mavraj, Agolli – Kukeli (T. Xhaka 74) – Lila (Roshi 71), Abrashi, Memushaj, Lenjani – Sadiku. Antrenor: Giovanni de Biasi.

 

Arbitri: William Collum, Damien MacGraith, Francis Connor; aditionali: Robert Madden, John Beaton (toţi din Scotia); rezervă: Michael Oliver (Anglia).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here