EURO 2016: Rusia, aproape eliminată

Echipa naţională a Slovaciei a învins, miercuri, scor 2-1 (2-0), reprezentativa Rusiei, în al doilea meci pentru cele două formaţii în grupa B la Campionatul European din Franţa.

 

Ruşii încep mai bine partida şi în minutul 22 cer penalty, după o intrare a lui Durica la Dzyuba, dar Damir Skomina lasă jocul să continue. Imediat, Smolnikov centrează din dreapta, Dzyuba reia slab, iar mingea loveşte bara.

 

În minutul 32, Hamsik dă o pasă genială, de 30 de metri, Weiss scapă pe stânga, ridiculizează doi fundaşi adverşi şi finalizează la colţul lung, fără şanse pentru Akinfeev.

 

În minutul 42, Hamsik găseşte spaţiu în jumătatea adversă, scoate doi oameni din joc şi şutează, dar execuţia sa trece mult pe lângă poarta lui Akinfeev.

 

În prelungirile primei reprize, Weiss bate scurt un corner, paseză la Hamsik care înscrie cu un şut violent la colţul lung, cu dreptul, după ce loveşte ambele bare.

 

În repriza a doua, ruşii încearcă să revină şi Glushakov reia cu capul pentru 1-2 în minutul 80.

 

CASETA TEHNICĂ

Rusia: Akinfeev – Smolnikov, V.Berezutski, Ignashevich, Schennikov – Kokorin (Shirokov 76’), Golovin (Mamaev 46’), Neustadter (Glushakov 46’), Smolov – Shatov – Dzyuba. Antrenor: Leonid Slutski.

Slovacia: Kozacik – Pekarik, Skrtel, Durica, Hubocan – Mak (Duris 80′), Kucka, Pecovsky, Hamsik, Weiss (Svento 72’) – Duda (Nemec 67’). Antrenor: Jan Kozak.

Arbitri: Damir Skomina, Jure Prapotnik, Robert Vukan; aditionali: Matej Jug, Slavko Vincic (toţi Slovenia); rezervă: Jonas Eriksson (Suedia).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here