Wizz Air anunţă o nouă rută, de la Suceava la Milano (Bergamo)

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat o nouă rută, de la Suceava la Milano (Bergamo), operaţională începând cu 3 august. Sunt programate două zboruri săptămânale, miercurea şi duminica.

 

Potrivit reprezentanţilor companiei, Wizz Air va mări flota internă la 20 de aeronave până la sfârşitul anului 2016 şi va opera de pe nouă aeroporturi, dintre care şapte sunt baze deservite de flota Wizz. În luna aprilie, compania a anunţat serviciul Suceava – Londra Luton, cu patru curse săptămânale începând din 19 august.

 

„Acum doar două luni am anunţat prima rută de pe cel de-al nouălea aeroport românesc, din Suceava, iar astăzi suntem încântaţi să adaugăm o a doua legătură directă. Odată cu noile zboruri între Suceava şi Milano Bergamo, Wizz Air îşi consolidează poziţia de operator al celor mai multe zboruri între România şi restul Europei, promovând dezvoltarea economică în întreaga ţară. (…)”, a declarat Tamara Vallois, Director de Comunicare la Wizz Air.

 

Compania aeriană low-cost Wizz Air  operează o flotă de 68 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 420 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 124 de destinaţii din 39 de ţări.

 

(Sursa: businessmagazin.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here