Anglia și Rusia, la un pas de a fi EXCLUSE de la EURO 2016

UEFA ameninţă să ia măsuri extreme, dacă violenţele de genul celor din Marsilia se vor repeta. Potrivit AP, forul european ar putea chiar să decidă excluderea de la Euro a naţionalelor Angliei şi Rusiei.

 

„Nu vom ezita să impunem sancţiuni, inclusiv posibile descalificări, dacă astfel de violenţe se vor mai întâmpla.

Cerem atât federaţiei engleze, cât şi celei ruse să se asigure de comportamentul responsabil şi respectuos al fanilor lor”, a precizat UEFA într-un comunicat.

 

Reacţia forului european vine ca urmare a incidentelor care au avut loc în Marsilia, între suporterii englezi şi cei ruşi, atât înaintea partidei Anglia – Rusia 1-1, cât şi la finalul întâlnirii din grupa B a Euro 2016.

 

Potrivit cotidianului La Provence, 31 de suporteri au fost răniţi, iar doi se află în stare gravă, în urma confruntărilor violente de pe străzile din Marsilia.

 

Incidentele au continuat şi pe stadionul Velodrome. După fluierul de final al meciului, fanii ruşilor au spart lanţul de securitate şi i-au bătut pe cei englezi. Printre cei afectaţi de evenimentele de pe arena din Marsilia a fost şi soţia lui Jamie Vardy, Rebekah.

 

UEFA a anunţat că numărul oamenilor de ordine prezenţi la meciuri va fi sporit, după scenele ruşinoase de pe stadionul lui Olympique Marseille.

 

(Sursa: digisport.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here