Tocmai ce a fost reales! Primar din Botoșani, trimis în judecată pentru trafic de țigări

Foto: libertatea.ro

Primarul comunei  botoșănene Păltiniş, Costel Romanescu, care a fost reales duminică pentru un nou mandat, a fost trimis în judecată de procurorii Biroului teritorial al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru aderarea la un grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări.

 

Potrivit procurorilor DIICOT, primarul Costel Romanescu făcea parte dintr-o grupare infracţională care în perioada februarie – octombrie 2013 a trecut peste râul Prut 117.000 pachete de ţigări.

 

Primarul din Păltiniş ar fi pus la dispoziţia membrilor reţelei o fermă de vaci pe care o controla şi o balastieră din localitate, unde erau depozitate temporar ţigările aduse din Republica Moldova.

 

Dosarul, în care au mai fost trimise în judecată alte 39 de persoane, urmează a fi soluţionat de magistraţii Tribunalului Botoşani.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here