Peste 15.000 de fani ai tricolorilor sunt aşteptaţi în această seară pe Stade de France

La opt ani distanţă de la ultima calificare la un turneu final, Campionatul European din 2008, România a fost privilegiată de sorţi, cei care au decis ca selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu să aibă onoarea disputării meciului de deschidere a Campioantului European, cu Franţa.

 

”Meciul carierei”, ”o bucurie imensă”, ”o emoţie pe care vrem să o împărtăşim cu fanii”, ”o onoare şi o responsabilitate”. Acestea sunt trăirile jucătorilor naţionalei în ceea ce priveşte turneul final din Franţa. Pe lângă actorii principali, fotbaliştii, protagonişti vor fi şi suporterii. Peste două milioane de turişti sunt aşteptaţi în Franţa pe toată durata Campionatului European.

 

În acest sens, în urma atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015 desfăşurate chiar în timpul meciului amical Franţa – Germania, francezii au distribuit un număr record de 77.000 de forţe de ordine care vor încerca să asigure buna desfăşurare a evenimentelor în timpul turneului final, dar şi 13.000 de poliţişti civili care vor patrula în afara stadionului.

Fan-zone-ul din Paris, care poate găzdui peste 90.000 de oameni, este împrejmuit de un gard uriaş, cu doar şase căi de acces, iar cei care doresc să intre vor trebui să prezinte actul de identitate. Siguranţa va fi asigurată de 1.500 de agenţi de securitate.

 

Peste 15.000 de români sunt aşteptaţi să participe la meciul de deschidere dintre Franţa şi România. În ciuda afluenţei de suporteri şi a interesului mare de care se bucură meciul de deschidere, fanii încă îşi mai pot procura bilete la meciul de deschidere. Aproximativ 400 de bilete de categorie 1 şi 2 mai sunt disponibile, însă preţul lor este unul exorbitant: 400 de euro, dacă ţinem cont de faptul că UEFA i-a atenţionat pe posibilii cumpărători că locurile rămase libere au o vizibilitate scăzută.

 

Echipele probabile:

  • Franţa: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Matuidi, Kante, Pogba – Griezmann, Giroud, Payet
  • România: Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ – Pintilii, Hoban – Popa, N. Stanciu, B. Stancu – Fl. Andone

 

 

(Sursa: ziarulring.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here