La un pas de tragedie. Trei tineri din Iași au intrat cu mașina într-un copac

FotoȘ newspascani.com

Scenă de groază ieri seară în satul Brătești, din comuna Stolniceni Prăjescu. Un Volkswagen în care se aflau trei tineri s-a izbit frontal de un copac.

La volanul autoturismului se afla Alexa Ivanov, de 22 de ani. Acesta a rămas blocat în mașină, ceilalți doi amici reușind să se salveze.Șoferul a fost scos de către pompierii pășcăneni dintre fiarele contorsionate, care au intervenit prompt la locul incindentului. Tânărul era conștient, iar după ce a fost scos din mașină a fost transportat de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Aici au ajuns și celelalte două persoane aflate în mașină. Este vorba despre Ion Sava, de 29 de ani, și Sârbu Filimon, de 19 ani. Cu toții au primit îngrijiri medicale iar acum sunt în afara oricărui pericol.

Cauza principală a accidentului a fost viteza. Drumul comunal pe care rula conducătorul auto era acoperit de pietriș, iar din cauza faptului că a călcat pedala mai tare a pierdut controlul volanului oprindu-se în copacul de pe marginea drumului.

 

(Sursa: newspascani.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here