Pe urmele generalului Berthelot: Michel Roussin, fost Ministru al Cooperării, revine la Iaşi

Vineri, 10 iunie, începând cu ora 18.00, Institutul Francez din Iaşi, alături de Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” vă invită în Galeria „Benjamin Fondane”, la evenimentul de lansare a traducerii cărţii „Pe urmele generalului Berthelot”, scrisă de Michel Roussin, în traducerea Mădălinei Dima. Invitaţii acestei întâlniri cu autorul vor fi acad.dr. Alexandru Zub, prof. dr. Simona Modreanu şi pr.lect.dr. Fabian Doboş.

 

Născut în 1939 la Rabat (Maroc), Michel Roussin a fost ofiţer al jandarmeriei, agent secret, prefect, deputat şi ministru al cooperării în guvernul Balladur.

 

În 1972, Michel Roussin, pe vremea aceea tânăr ofiţer de jandarmerie şi doctorand, face cercetări în România, ţară pe care o cunoaşte în profunzime şi a cărei limbă o vorbeşte. Scrisă pornind de la zeci de documente inedite, cartea lui Michel Roussin reconstituie un episod uitat din Primul Război Mondial, împletindu-l cu întâmplări  personale, care transformă cartea într-o călătorie de descoperire şi autodescoperire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here