Chirica și-a anunțat victoria. Numărătoare paralelă, primele 4 secții: Chirica – 636, Bodea – 283 de voturi. Vom reveni

După numărătoarea paralelă făcută la primele patru secții, Mihai Chirica (PSD) a obținut 636 de voturi, iar Marius Bodea (PNL), 283. Primele declarații ale candidatului PSD la Primăria Iași, Mihai Chirica, după anunțarea unei victorii categorice, la circa 20 de procente distanță de al doilea clasat, Marius Bodea (PNL).

 

Mihai Chirica: „Victorie care nu este de palmares, ci de chemare la muncă, după 26 de ani am demonstrat că oamenii din Iași au bun-simt și că au ales ceea ce este bine pentru viitorul lor. Totodată vreau să mulțumesc echipei pentru efortul depus, care a înteles că este o provocare pentru noi, pentru comunitate. Peste 4 ani, nu vreau să-mi fie rușine să mă uit în ochii ieșenilor. De astăzi încolo nu voi mai permite nimănui să ne jignească și trebuie de-acum încolo să reclădim orașul din temelii”.

 

Întrebat dacă este posibilă o coaliție post-electorală cu PNL în Consiliul Local, Mihai Chirica a declarat: „Este o provocare. Luăm în calcul orice posibilitate benefică pentru ieșeni”.

Întrebat, de asemenea, cum explică prezența foarte slabă la Iași, în special în municipiu (30-31%), noul primar ales al Iașului a afirmat: „Ieșenii n-au ieșit la vot pentru că au fost dezgustați de campania murdară a contracandidaților mei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here