Secțiile sunt pustii, Iașul e mort, prezență foarte slabă la vot! ! PNL Iași: „Mihai Chirica și Tudor Ciuhodaru împart cărți de vizită în secțiile de votare”

La urne sunt așteptați, duminică, 18.274.891 de români cu drept de vot, dintre care 233.367 sunt tineri de 18 ani. În judeţul Iași sunt aşteptaţi la urne 738.609 alegători, dintre care 301.935 se află în municipiul reședință de județ.

 

Ora 18.50

Imagini surprinse în localitatea ieșeană Ungheni. Un localnic susține că a filmat un candidat PSD la Consiliul Local în timp ce dădea bani pentru a fi votat. „Cel care a primit banii, a spus că o să facă așa cum a cerut”, a declarat Neculae Petrache pentru „Evenimentul”.

 

 

Ora 18.20

Pana la această oră, în județ au votat 34.16% dintre alegători, iar în municipiul Iași 25.44%.

 

Ora 18.00

PNL sesizează autoritățile electorale din Iași:

„Candidații PSD la CL Iași, Mihai Chirica și Tudor Ciuhodaru, merg în secțiile de votare și împart cărți de vizită sau fac comentarii cu privire la intenția de vot sau anumiți candidați.

Acest lucru constituie infracțiune. Împărțirea de materiale de orice fel cu numele candidaților în ziua votului este interzisă”, au spus reprezentanții PNL.

 

Ora 17.30

Unul din lucrurile care frapează este că în plin proces de vot, secțiile de votare din municipiul Iași sunt pustii. Până la această oră, puțin peste 30% dintre persoanele cu drept de vot s-au prezentat la urne, prezența fiind mai slabă decât în 2012. Orașul este amorțit.

 

Ora 16.50

Aproape o treime dintre ieșenii cu drept de vot s-a prezentat la urne până la această oră. Mai precis, 233.512persoane, 31,39%. La nivel național, prezența la vot este de 34,9%.

Din datele transmise de BEM Iași, secțiile de votare 147 și 148, ambele de la Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”, au, până la ora 16.00, o prezență de sub 1%.

Tinerii au cea mai mică prezență la vot. Conform datelor BEC, 65% dintre votanții din Iași au vârsta de peste 45 ani.

 

ORA 13.20

Anca Preda a votat la Colegiul Negruzzi: ”Am venit cu gândul de a vota evoluție, ceea ce am și făcut. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns și până aici”, a spus Anca Preda

 

Ora 13.00

Caz unic în comuna Moşna din judeţul Iaşi.  Din cei 3.531 de cetăţeni înscrişi la două secţii de votare din localitate nicio persoană nu a venit pentru a pune ştampila pe buletinul de vot. Alegătorii  sunt rezidenţi din Moldova şi au în cărţile de identitate româneşti domiciliul într-un apartament de 43 de metri pătraţi de la etajul 1 al singurului bloc din Moşna.

Ora 12.45

La ora 12, Andrei Postolache, un alt candidat la  funcția de primar al Iașului, și-a exprimat opțiunile la secția de la Școala Carmen Sylva.”Am votat cu încredere, cu bucurie. Sunt încrezător în rezultate și în voința alegătorilor din Iași”, a declarat scurt Andrei Postolache.

 

Ora 12.30

Prezența la vot, la nivelul județului Iași, este de 16,9%, 125.610 persoane cu drept de vot prezentându-se la urne.

Candidatul Petrică Movilă a votat la Școala „Gh. Asachi”, unde a semnalat o încălcare a legii: toate buletinele de vot – pentru primar și consilierii locali și județeni – erau introduse în aceeași urnă de vot. „Am votat cu gândul că Iașul  merită o familie mai mare pe care eu și colegii mei suntem pregătiți să o dăm: un Iași viu, un Iași prosper, un Iași demn, așa cum ni-l dorim cu toții, un Iași luminos în fruntea orașelor din România”, a spus Movilă.

Biroul Electoral Județean (BEJ) Iași a fost sesizat că în localitatea Sirețel sunt împărțite materiale defăimătoare la adresa unuia dintre candidați. Totodată, la BEJ a ajuns și o sesizare conform căreia barul unuia dintre pretendenții la funcția de primar din Bârnova, aflat în vecinătatea secției de votare, este deschis și vinde băutuă alegătorilor. Jandarmii și un reprezentant al secției de votare au solicitat verbal închiderea de urgență a barului.

 

Ora 11.40

96.755 de ieșeni, reprezentând 13% dintre persoanele cu drept de vot din județ, s-au prezentat la urne. Prezența la nivel național este de 15,56%.

 

Candidatul Mihai Chirica a votat la Școala „Nicolae Ghibănescu” din  cartierul Nicolina: „Am votat pentru ca Iașul să fie al ieșenilor”, a spus el. „Sper să vină cât mai mulți oameni la vot”, a mai spus candidatul.

Biroul Electoral Municipal (BEM) Iași a fost sesizat în legătură cu faptul că la secția 207 CUG reprezentantul ALDE a înmânat unor persoane mai multe buletine de vot decât prevede legea. Poliția și un reprezentant BEM se află la fața locului.

 

Ora 11.00

Candidatul Traian Dobre a votat la sectia 28, într-un corp al Colegiului Național. El a avut emoții la exercitarea votului fiind ajutat de un membru al comisiei de votare ca să introducă buletinele în urnă.

 

Foto: Ziarul de Iași

Candidata pentru funcția de primar Camelia Bogdănici: „Am votat pentru un Iași prosper, pentru un Iași cu oameni veseli, fericiți, pentru un Iași în care copiii să aibă locuri de joacă, în care pensionarii să se poată bucura de familiile lor. Am votat pentru o echipă unită de profesioniști”, a declarat Camelia Bogdănici.

 

Ora 10.40

Unul din zece români s-a prezentat la secția de votare. Prezența la vot, la nivel național, este, la această oră, de 10,84%. La Iași, 69.558 de alegători s-au prezentat la urne, reprezentând 9,35% din persoanele cu drept de vot.

 

Ora 10.23

Primele plângeri la Biroul Electoral Județean Iași

La Șcheia, reprezentanții PNL au reclamat că membrii PSD oferă de băut votanților.

La Trifești, PSD îl acuză pe primarul PNL al localității că îndeamnă lumea să îl voteze.

La Hărmănești, bătaia electorală este „condimentată” și cu o plângere la Poliție. PSD susține că primarul liberal, un viceprimar și un localnic l-au agresat pe candidatul PSD Dan Timofte.  Acesta ar fi fost lovit de i-au sărit dinții din gură. A fost făcută o plângere la poliție.

O plângere s-a înregistrat și împotriva lui Traian Dobre care, de pe pagina sa de Facebook, a trimis de la ora 7:00  invitații la evenimentul „Votați PSRO”, scrie „Ziarul de Iași”.

 

Ora 10.00

Județele din sudul țării conduc detașat în topul prezenței la vot. Teleorman – 14.1%, Olt – 12,9%, Giurgiu – 12,9%, Călărași – 12,1%. La polul opus se află: București – 4,75%, Harghita – 6,14%, Timiș – 6,29%, Sibiu – 6.63%. Media națională a prezenței la vot este de 8,67%. La Iași, la ora 10.00, prezența la vot era de 7.38%< /p>

 

Ora 9.55

Marius Bodea a votat la Liceul Al. I. Cuza.

„Am votat astăzi pentru că Iașul merită o schimbare în bine, după 15 ani de stagnare, subdezvolatre. corupție. Nu există niciun motiv pe lumea aceasta ca acești oameni să mai merite vreo șansă. Au ratat pe toate planurile economic, cultural, sportiv.  Au falimentat regiile pilon ale Iașului. Vedem astăzi că tinerii pleacă din Iași, aleg calea pribegiei, merg în alte părți ale țării pentru că aici nu au posibilități de angajare. Marile orașe ale României au profil european, numai Iașul suferă și suferă pentru că în trecut ieșenii au ales PSD și primari PSD. De aceea este acum un moment de răscruce în care trebuie să votăm, să o facem rațional și să votăm să-i schimbăm pe acești oameni. Să nu uităm că există un singur tur de vot și acela este astăzi”, a declarat Marius Bodea citat de „Ziarul de Iași”.

 

Foto: Ziarul de Iași

Ora 9.49

La ora 9.45, prezența la vot în județul Iași era de 6,02%, sub media națională de 7.21%. Doar 45.190 de ieșeni din cei 738.609 cu drept de vot se prezentaseră la urne.

 

Ora 9:00

Radu Botez, candidat la funcția de primar al Iașului, și-a exprimat votul la ora 9:00, la Școala nr. 2 Veronica Micle. „Am votat pentru un Iași în dezvoltare, pentru un Iași care să aibă o viziune pentru următorii 15 -20 de ani”, a declarat Radu Botez.

 

Ora 8.40

Viorel Blăjuț, unul dintre candidații la funcția de primar, a votat la ora 7:00, la Liceul “Garabet Ibrăileanu”. ”Pe ideea ca „cine se trezește dimineață, departe ajunge”, am vrut să încep în forță această zi. Eu așa m-am dezvoltat, începând munca în fiecare zi în zori, la ore la care alții încă dorm. Așa că doresc să aplic aceeași rețetă și astăzi, să vedem dacă va avea același succes”, a spus Viorel Blăjuț citat de „Ziarul de Iași”.

 

Ora 6.00

Urnele se vor deschide duminică la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.  Pentru exercitarea dreptului la vot, alegătorii vor prezenta actul de identitate operatorului de calculator din secţie, care va înscrie codul numeric personal al alegătorului în sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Dacă votantul nu este înscris în lista electorală permanentă, el va fi înscris de către personalul secţiei.

 

La nivel național sunt organizate 18.616 secții de votare, toate cu acces la rețea WiFi securizată, iar buna desfășurare a scrutinului va fi asigurată de peste 50.000 de forțe de ordine.

 

Alegătorul nu-şi poate exercita dreptul la vot decât la secţia la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu. Lista străzilor pe secţii de votare pentru ieșeni este afişată la intrarea în localul secţiilor, dar poate fi accesată și pe site-ul Prefecturii. În județul Iași sunt înscriși 9.404 candidaţi la funcţiile de primar, consilier local sau consilier judeţean.

 

Au drept de vot la 5 iunie cetățenii români sau cetățenii Uniunii Europene cu domiciliul sau reședința în România, care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor, inclusiv, și cărora nu le-au fost interzise, de către instanță, drepturile electorale.

 

Este nevoie de un act de identitate valabil pentru exprimarea votului (carte de identitate, carte electronică de identitate, carte provizorie de identitate, buletin de identitate, pașaport diplomatic, pașaport de serviciu, carnet de serviciu militar).

 

Alegătorii își pot exprima opțiunea doar în localitatea de domiciliu/reședință, la secția la care sunt arondați.

 

Dacă nu sunt trecuți în lista permanentă, din cauza unei erori sau pentru că s-au mutat recent în localitate și nu au solicitat expres înscrierea în Registrul Electoral, alegătorii vor fi trecuți pe lista suplimentară.

 

Pe lângă lista permanentă și cea suplimentară, mai există lista complementară, pe care sunt trecuți cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări și au domiciliul sau reședința în localitatea respectivă.

 

În cazul persoanelor care nu se pot deplasa, din cauze medicale sau că s-a dispus împotriva lor măsura preventivă a arestului la domiciliu, ele pot beneficia de urna mobilă, dar doar în cazul unei cereri scrise și a unor acte doveditoare, depuse până sîmbătă, la ora 20.

 

În întreaga ţară sunt 28.080 deţinuţi, dintre care 1.766 au drept de vot. Dintre aceştia, 1.397 de deţinuţi au solicitat urna mobilă, potrivit ANP.

 

În funcție de domiciliu sau reședință, alegătorul primește trei (în țară) sau patru buletine de vot (în București), câte unul pentru primar, consiliu local, consiliu județean (general, în cazul Capitalei). Pentru bucureșteni, al patrulea buletin îi cuprinde pe candidații la Primăria Generală.

 

Votul se va încheia la ora 21.00, oră la care secţia se va închide. Alegătorii care se mai află încă în localul secţiei de vot la ora 21.00 pot să îşi exercite dreptul de vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here