Moment unic pentru campionul naţional la şah al MAI – întâlnire cu marele campion Anatoli Karpov

Astăzi 24 mai a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa i-au urat bun venit în ţara noastră marelui campion mondial la şah Anatoli Karpov.

 

Deşi nu este la prima vizită în România, el susţinând în trecut mai multe proiecte de promovare a şahului în ţara noastră, prezenţa campionului mondial în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa a iscat emoţii vii, cu precădere mai tânărului şi mai puţin experimentatului, prin comparaţie, colegului nostru inspector principal de poliţie Ursan Cornel Marius.

Campion naţional la şah al Ministerului Afacerilor Interne, inspector principal de poliţie Ursan Cornel Marius, care împărtăşeşte aceeaşi pasiune pentru sportul minţii şi convingerea importanţei incontestabile a şahului în dezvoltarea copiilor, vădit emoţionat, a ţinut să-i facă o primire călduroasă marelui maestru rus, oferindu-i o revistă „Frontiera”, editată de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române şi o distincţie acordată de Corpul Naţional al Poliţiştilor.  Totodată cei doi campioni au făcut câteva mutări pe tabla de şah.

Fostul campion mondial, impresionat de primirea călduroasă făcută de şahistul Poliţiei de Frontieră, i-a înmânat colegului nostru o invitaţie oficială de a participa la simpozionul internaţional, pentru care a venit în România.

 

Marele campion mondial Anatoli Karpov va participa, în data de 24 mai  a.c., la Iași la simpozionul international ”Educație prin șah”, ce va fi organizat în Aula Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” şi va avea ca temă ”Rolul șahului asupra educației școlarului”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here