Povestea polițistului-scriitor Marian Godină a ajuns în The Wall Street Journal

Marian Godină, polițiștul brașovean, a devenit celebru și peste granițele țării după ce a apărut un articol în The Wall Street Journal despre acesta.

 

„Un polițist cinstit și faima sa pe Facebook iau România prin surprindere” este titlul articolului despre Marian Godină publicat de americani. Povestea polițistului brașovean este prezentată în contextul corupției din România.

 

Jurnaliștii de la The Wall Street Journal laudă sinceritatea, corectitudinea gramaticală și amuzamentul cu care Marian Godină a atras peste 260 de mii de admiratori pe pagina sa de Facebook. Curajul cu care polițistul critică corupția a fost menționat, de asemenea, de jurnaliști.

 

În articol este evidențiată „reacția generală împotriva corupției într-o țară post-comunistă”. Protestele din noiembrie 2016, tragedia din clubul Colectiv și moartea polițistului Bogdan Gigină sunt amintite de jurnaliștii de la The Wall Street Journal.

 

Marian Godină a reacționat pe pagina sa de Facebook: „Oricât ai fi de modest, tot te încearcă un sentiment de mândrie când afli că o publicație de renume din Statele Unite a scris un lung articol despre tine şi că poza ta va fi mâine pe prima pagină a ziarului The Wall Street Journal”.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here