Managerul spitalului din Constanța, reținut de procurorii DNA. A fost prins în flagrant când primea mită

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Dănuţ Căpăţână, a fost reținut de procurorii DNA, în urma unui flagrant realizat de procurori. În schimbul acordării unui contract de servicii IT, acesta ar fi „pretins și primit, lunar, cu titlu de mită, de la reprezentanții firmei respective, inițial suma 2.300 euro, majorată ulterior la 2.900 euro”, spun procurorii.

 

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18.05.2016, a inculpatului CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2011 – 2015, între Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, reprezentat de inculpatul Căpățînă Dănuț, și o societate comercială s-au încheiat un acord cadru și mai multe contracte pentru prestarea serviciilor IT, constând efectiv în: oferirea suportului informatic pentru managementul activității (licențe de aplicații și diferite programe), disponibilitate volum de calcul și stocare date, asigurarea serviciilor de consultanță de specialitate privind implementarea sistemelor, mentenanță, configurarea și adaptarea în funcție de nevoile specifice ale spitalului și instruirea utilizatorilor.

Valoarea totală a serviciilor ce urmau a fi prestate în cadrul acordului era de aproximativ 556.800 euro (fără TVA) – aproximativ 139.200 euro (fără TVA)/an.

În același context, pentru „buna derulare” a contractelor și pentru a nu exista întârzieri la plata facturilor pentru serviciile prestate, inculpatul Căpățînă Dănuț a pretins și primit, lunar, cu titlu de mită, de la reprezentanții firmei respective (denunțători în cauză) inițial suma 2.300 euro, majorată ulterior la 2.900 euro.

Plățile s-au făcut, la indicația inculpatului Căpățînă Dănuț, în baza unor contracte de „consultanță” încheiate de societatea respectivă cu două companii offshore, ce aparțineau managerului unității medicale, deși firma respectivă nu a beneficiat niciodată de asemenea de servicii.

Astfel, în perioada 2012 – august 2015, inculpatul Căpățînă Dănuț a primit în modalitatea de mai sus suma totală de 77.412 euro la care se mai adaugă 8.000 euro primiți cash.

În cursul lunii aprilie 2016, în contextul în care aceeași societate comercială se afla în negocieri cu Spitalul Clinic de Urgență Constanța în vederea încheierii unui nou contract, cu ocazia unei întâlniri, inculpatul Căpățînă Dănuț i-a amintit unuia dintre denunțători faptul că mai are de achitat o “datorie” de 50.000 euro.

După ce au căzut de acord cu privire la suma și modalitatea de remitere, respectiv 25.000-30.000 de euro, plătibilă cash și în rate, inculpatul a pretins pentru derularea viitorului contract 10% din valoarea facturilor emise, respectiv suma de 1.300 euro/lună, față de procentul de 15% pretins anterior.

La data de 18 mai 2016, inculpatul Căpățînă Dănuț a fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la persoana denunțătoare o tranșă din „datoria” pretinsă, respectiv 10.000 euro.

 

Inculpatului Căpățînă Dănuț i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

La data de 19 mai 2016, inculpatul Căpățînă Dănuț urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Menționăm că, la data de 4 noiembrie 2014, Căpățînă Dănuț, în aceeași calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în sarcina sa reținându-se săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la abuz în serviciu, în legătură cu atribuirea unui contract de concesiune a serviciului de producție, distribuție și monitorizare oxigen medicinal (comunicat nr. 1570/VIII/3 din 4 noiembrie 2014).

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here