Proiectul privind reabilitarea „Casei Creangă” prinde contur

  Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași continuă Campania de strângere de fonduri intitulată „Salvați istoria Iașului – Salvați Casa Creangă” destinată reabilitării clădirii unde pe vremuri a funcționat seminarul în care povestitorul Ion Creangă a urmat cursurile pentru a devine preot.

 

 Campania se derulează sub patronajul Ministerului Culturii și a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și este un indemn pentru Societatea civilă să susțină renovarea clădirii monumentului istoric, simbol al Iașului aflat într-o stare avansată de degradare. Institutul de Psihiatrie „Socola” a început procedurile în vederea reabilitării „Casei Creangă”, fiind atribuită proiectarea clădirii unei firme specializate agreată de Ministerul Culturii în renovarea momentele istorice. Realizarea proiectării clădirii este un pas care stă la baza obţinerii autorizaţiei de construcţie.

„După finalizarea proiectării clădirii şi obţinerea autorizaţiei de construcţie vom cunoaşte exact lista de lucrări şi materiale care se impun pentru renovarea imobilului. Aşteptăm sprijinul companiilor de construcţii, dar şi a comunităţii să se implice în continuare în definitivarea acestui proiect ambiţios”, a precizat Dr. Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

 

În conturile deschise în cadrul Campaniei de strângere de fonduri intitulată „Salvați istoria Iașului – Salvați Casa Creangă” s-a adunat suma de 30.000 de lei.

 

 „Vreau să mulţumesc tuturor celor care cred în continuare în acest proiect şi au contribuit financiar ca acest imobil care face parte din istoria Iaşului să nu se piardă. Mulţumiri şi domnului Dr. Leonidas Rados de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi pentru manifestarea științifică „Istoria unei școli de altădată: Seminarul Teologic de la Socola” organizată în luna aprilie pentru sprijinirea acestui proiect. Vreau să mai aduc mulţumiri şi preotului Iustin Neagu, preotul de caritate la Biserica Institutului Socola care s-a implicat activ şi ne-a ajutat în strângerea de fonduri, contribuind cu o sumă importantă”, a mai subliniat Dr. Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

 

Reabilitarea „Casei Creangă” este foarte importantă, pentru că în această clădire urmează să se realizeze un Muzeu care să reflecte trecutul îmbinat cu partea inovativă, prin înființarea unui Centru de Cercetare a cărui componentă importantă este cea referitoare la copii. „Înființarea unui astfel de Centru de Cercetare pentru Copii şi Adolescenţi  unic în România este foarte importantă ținând cont de feedback-ul pozitiv primit din partea multor părinți din țară care se confruntă cu probleme reale de dependență de tehnologie în rândul copiilor”, a precizat Dr. Gabriel Oprișanu

 

Persoanele care doresc să sprijine acest proiect pot face donaţii în următoarele conturi:

RO33TREZ40620F370100XXXX. TREZORERIA IASI INSTITUTUL DE PSIHIATRIE SOCOLA, CUI4541165.

RO38 RNCB 0175 0336 1957 0001 USD;

RO54 RNCB 0175 0336 1957 0004 EUR;

RO81 RNCB 0175 0336 1957 0003 RON;

 

Pentru mai multe informații legate de activitatea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași puteți accesa pagina oficială de Facebook a unității la următorul link: https://www.facebook.com/pages/Institutul-de-Psihiatrie-Socola/100593420282193

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here