Fără nicio explicație, o adolescentă a decis să-și ia viața. Avea doar 15 ani

O adolescentă din comuna Gârcina a fost găsită spânzurată de creanga unui copac din grădină. Nimeni nu-şi poate explica gestul tinerei.

Tragedia a avut loc sâmbătă, 19 octombrie, în satul Almaş, din comuna Gârcina, judeţul Neamţ. Cătălina Toma, o adolescentă de 15 ani s-a spânzurat de creanga unui copac din grădina casei cu o curea de la un ghiozdan.

 

Grozăvia a fost descoperită de sora ei mai mică, de 10 ani, care a alertat imediat familia. Cadrele de la Ambulanţă au încercat să o salveze pe adolescentă, dar manevrele au fost în zadar.

 

„Am reusit să-i repornim cordul, dar ulterior acesta s-a oprit din nou. Avea leziuni grave, fiind fracturată coloana vertebrală. Cazul ne-a impresionat pe toţi, mai ales că avem copii cam de această vârstă“, a declarat medicul Letiţia Damoc, şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ.

 

Cătălina era elevă la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ din Piatra Neamţ, unitate unde tânăra a fost admisă în această vară.

 

Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz pentru a stabili care au fost motivele care au determinat-o pe adolescentă să îşi ia viaţa.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here