Transporta basarabeni în UE în butoaie cu vin. Ieșean condamnat la închisoare, prins de polițiști la Scobinţi

FOTO: telegrafonline.ro
Poză simbol
Un bărbat din județul Iași, care transporta fraudulos moldoveni în spaţiul Uniunii Europene în butoaie cu vin a fost condamnat la puşcărie. Este vorba despre Andrei Constantin Belcescu, în vârstă de 28 de ani, care fusese condamnat la trei ani de închisoare şi care se sustrăgea executării închisorii.

 Acesta a fost condamnat deoarece, împreună cu alte trei persoane, a pus pe picioare o reţea care transporta ilegal cetăţeni din Republica Moldova către Occident. Membrii reţelei au racolat basarabeni de la care au perceput între 2.000 şi 4.000 de euro pentru a-i transporta în Italia. Cetăţenii erau ascunşi în butoaie şi cisterne cu vin. După ce intrau pe teritoriul României, moldovenii primeau acte false. Cazul a început atunci când câţiva cetăţeni cu acte false au fost prinşi în Ungaria.

 

Ceilalţi trei inculpaţi din dosar sunt Dorin Orhean, zis Doru, Gheorghe Benone Orhean şi Ilie Băcăintan. Poliţiştii l-au găsit în localitatea Scobinţi, de lângă Hârlău, scrie ziaruldeiasi.ro.

 

„Instanţa a reţinut în sarcina acestuia că, în perioada 2008 – 2010, a racolat, îndrumat şi călăuzit migranţi în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, iar pentru organizarea acestei activităţi a constituit alături de alţi inculpaţi o grupare infracţională organizată cu scopul de a obţine foloase materiale injuste. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Iaşi în vederea executării pedepsei”, a precizat un polişist din cadrul Poliţiei Iaşi.

 

Belcescu a fost judecat de două ori, deoarece prima pedeapsă, de şase ani închisoare, dată de judecătorii vasluieni, a fost anulată de o instanţă ieşeană. La a doua judecată, Belcescu a primit trei ani cu executare.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here