55 de luptători ai Statului Islamic, uciși de armata turcă la nord de Alep

Armata turcă a ucis 55 de combatanţi ai grupării teroriste Stat Islamic, la nord de Alep, în Siria, potrivit unor surse militare de la Ankara, citate de Reuters. În timpul ofensivei au fost distruse trei vehicule şi trei lansatoare de rachete ale jidahiştilor, spun aceleaşi surse.

 

Bombardamentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul oraşului strategic Alep, aflat încă sub controlul militanţilor grupării teroriste Stat Islamic. Trupele guvernamentale siriene încearcă din răsputeri, de luni de zile, să recucerească oraşul.

 

Recent, la Alep, 50 de oameni au fost ucişi, după ce armata ar fi distrus, cu rachete, un spital al organizaţiei Medici fără Frontiere.

 

Situaţia catastrofală din Alep, susţine Organizaţia Naţiunilor Unite, va continua să se înrăutăţească, dacă nu încetează atacurile asupra spitalelor şi cadrelor medicale. Mai ales că în prezent în oraş mai sunt doar 25 de doctori pentru 300.000 de oameni. 

 

Conflictul din Siria a început în martie 2011, în urma unei manifestații împotriva regimului lui Bashar al-Assad. Revolta însă s-a transformat într-un război devastator, care nu a ocolit pe nimeni.

 

Cele mai recente date indică 271.138 de morţi, dintre care 13.500 de copii şi aproape 9.000 de femei. În 2012 au fost 50.000 de morţi, iar în fiecare din anii următori, bilanţul negru a depăşit 70.000 de victime.

 

Mai mult, jumătate din populația Siriei a fost strămutată de război. Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi, peste 12 milioane de oameni şi-au abandonat casele. 7,3 milioane au plecat în alte zone din Siria, iar 4,7 milioane au trecut dincolo de graniţe. Cei mai mulţi refugiaţi au ales Turcia: 2,8 milioane de oameni. Un milion şi jumătate au trecut frontiera în Liban, 1,4 milioane în Iordania, 260.000 în Egipt şi 250.000 în Irak.

 

Datele despre economia Siriei sunt aproape la fel de dramatice: Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în fiecare an cu 20%, exporturile sunt aproape sistate, iar peste 80% din populaţie nu mai are acces la electricitate. Acum, tot mai multe voci vorbesc despre federalizarea ţării. Însă condiţia de bază este anihilarea organizaţiei teroriste Stat Islamic.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here