Stați cu ochii pe cer! În seara aceasta, cu puțin noroc, putem vedea cu ochiul liber ploaia de stele

O spectaculoasă ploaie de stele poate fi observată în această noapte. Astronomii au explicat fenomenul. Coada cometei Halley se intersectează cu orbita Pământului, în perioada 19 aprilie – 28 mai. Acest fenomen produce o ploaie de stele, denumită Eta Aquaride, care va atinge apogeul în noaptea de 5 spre 6 mai.

 

Ploaia de meteori poate fi observată cu ochiul liber. Fenomenul Eta Aquaride poate fi privit cel mai bine de locuitorii de la tropice şi de cei din emisfera sudică, dar este vizibil şi din emisfera nordică. Resturile din coada cometei Halley produc un fenomen similar în primăvara fiecărui an.

 

Cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani, corpul ceresc a fost numit după astronomul englez Edmond Halley, care aplicând teoria gravitaţională a lui Newton a reuşit să calculeze să stabilească cu succes data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei.

 

Din anul 240 î.Hr. şi până în prezent, cometa a fost observată de aproximativ 30 de ori. Ultima apariţie a fost în anul 1986, iar următoarea următoarea va avea loc în iulie 2061.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here