Cea mai mare stea cunoscută de om VA EXPLODA

Cea mai mare stea cunoscută până în prezent este pe moarte, iar într-un final va exploda, au anunțat astronomii, relatează AFP, potrivit huffingtonpost.com.

 

Folosind un telescop de la Observatorul European Austral din Chile, astronomii au studiat steaua W26. Aflată la aproximativ 16.000 de ani lumină distanță de Pământ, în constelația Ara (numită și Altarul), steaua are un diametru de 3.000 mai mare decât cel al Soarelui.

 

W26, observată pentru prima dată în anul 1998, este o gigantă roșie. De regulă, stelele de acest fel mai au de trăit doar câteva milioane de ani înainte de a-și epuiza combustibilul nuclear și de a exploda.

 

Potrivit studiului publicat în jurnalul „Informări lunare” al Societății Astronomice Regale din Marea Britanie, W26 devine tot mai instabilă și își pierde straturile de la exterior, acesta fiind unul dintre semnele care anunță moartea stelei.

 

Într-un comunicat de presă, Societatea Astronomiă Regală a arătat că W26 este „cea mai mare stea cunoscută până acum”. Observațiile sugerează că „W26 se apropie de sfârșitul vieții sale și că, într-un final, va exploda sub forma unei supernove (o explozie stelară – n.r.)”.

 

Steaua este înconjurată de un nor de hidrogen strălucitor, alcătuit din atomi care și-au pierdut electronii. „Prezența norului și luminozitatea stelară ridicată sugerează că W26 este o gigantă roșie care trece printr-o pierdere extremă de masă”, se mai arată în studiu.

 

(Sursa: Yahoo!News)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here